Surse judiciare au declarat că în anchetă se merge pe varianta unui scenariu pus la cale de jurnaliştii Sky News, primele cercetări arătând că aceştia le-ar fi spus inclusiv replicile românilor şi le-ar fi cerut să poarte haine militare, o parte din arme fiind ale intermediarului.

 

Surse judiciare au declarat că legătura dintre jurnaliştii britanici şi cei care apar în filmarea Sky News ar fi fost intermediată de Szanto Aurelian Mihai, un freelancer român în vârstă de 40 de ani care s-ar fi stabilit în Anglia în urmă cu şapte ani, bărbatul fiind în prezent audiat la DIICOT. Aceleaşi surse precizează că totul ar fi fost un scenariu pus la cale de jurnaliştii britanici, românii care apar în imagini fiind plătiţi şi instruiţi în legătură cu replicile pe care să le spună. De asemenea, acestora li s-ar fi cerut să poarte haine de tip militar. Suspiciunile procurorilor ar fi fost confirmate de intermediar la audieri. Surse din cadrul anchetei susţin că la jumătatea lunii iulie, intermediarul Szanto Aurelian Mihai, ar fi fost contactat de jurnalişti Sky News care i-au spus că vor să facă un material despre traficul de arme în Europa. Ulterior, la data de 29 iulie, acesta, împreună cu mai mulţi angajaţi ai postului Sky News au ajuns la Târgu Mureş. La data de 1 august au ajuns la Cluj, unde au închiriat o maşină care a fost condusă de Szanto Aurelian Mihai, acesta fiind şi translator în cadrul materialului dar şi unul dintre figuranţi. La înregistrare au luat parte şi alţi bărbaţi, unul dintre ei fiind finul intermediarului. Aceleaşi surse precizează că patru dintre arme i-ar aparţine lui Szanto Aurelian Mihai, acestea fiind deţinute legal. Alte două arme i-ar aparţine finului intermediarului, fiind deţinute şi acestea în mod legal. Sumele pe care le-ar fi primit participanţii sunt cuprinse între 1000 şi 500 de euro. Sursele menţionate spun că jurnaliştii ar fi solicitat să filmeze într-o zonă de munte, finul intermediarului alegând un deal din localitatea Mărişelu din Bistriţa Năsăud. Procurorii DIICOT au făcut miercuri dimineaţa şapte percheziţii la Bistriţa Năsăud şi Tîrgu Mureş, în urma cazului difuzat de Sky News, patru persoane fiind aduse la DIICOT. Potrivit surselor citate, au fost găsite toate armele care apar în materialul celor de la Sky News, acestea fiind deţinute legal. Procurorii au început urmărirea penală pentru contrabandă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.