Mâine, 28 septembrie, de la ora 10.00, Casa de Cultură a municipiului Marghita va găzdui tradiţionalul Festival-concurs "Varietăţi bihorene", eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor. La această manifestare, vor participa formaţii şi solişti de muzică populară, uşoară şi cultă, dansatori, recitatori etc. Cu acest prilej, îşi vor da concursul artişti din: Popeşti, Budoi, Valea lui Mihai, Săcueni, Abram, Suplacu de Barcău şi Marghita. Primăria şi Casa de Cultură Marghita se vor alătura organizatorului principal, mai ales că acest sfârşit de săptămână marchează o nouă ediţie a Zilelor municipiului.