* Ca organizare, în Bihor există 7 ocoale silvice private (Brătcuţa, Pădurea Craiului, Şoimi, Silvegru, Sfânta Maria, Codrii Beiuşului şi Codrii Camarii) şi 9 ocoale silvice de stat (Aleşd, Dobreşti, Marghita, Oradea, Remeţi, Tinca, Săcueni, Sudrigiu) prin intermediul cărora se poate asigura un management durabil al pădurilor private de stat.
* Judeţul Bihor are o suprafaţă a fondului forestier de 208.730 hectare, din care pentru 10.457 hectare nu sunt asigurate servicii silvice.

Actuala conducere a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Oradea a demarat, din luna februarie a.c., un ambiţios program prin care, în Bihor, dar şi în celelalte judeţe (Arad, Satu Mare şi Sălaj) unde îşi desfăşoară activitatea, să crească suprafaţa fondului forestier cu administrare sau asigurare a serviciilor silvice autorizate. "Faţă de celelalte judeţe care aparţin ariei noastre de activitate, în Bihor este o situaţie specială, în sensul că aici înregistrăm o suprafaţă mai mare de fond forestier - 10.457 hectare pentru care nu sunt asigurate servicii silvice. Într-un asemenea context, eforturile noastre organizatorice, logistice se amplifică, acţionând împreună atât cu Prefectura, cu primăriile, cât şi cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bihor încât să ajungem la rezultatele scontate, dar şi legale - creşterea suprafeţei fondului forestier cu asigurarea serviciilor silvice. De altfel, dorim ca această creştere să fie în proporţie de 100%", a menţionat dl ing. Dacian Iova, director coordonator al ITRSV Oradea.
Cum aveam să aflăm, ieri, de la dl Dacian Iova, s-au întocmit şi înaintat adrese la primării, s-a primit sprijinul Oficiului de Cadastru (şi ne referim doar la judeţul nostru) încât, pe baza datelor obţinute, ITRSV Oradea îşi întocmeşte o bancă de date privind proprietarii de păduri şi situaţia în ceea ce priveşte administrarea sau asigurarea serviciilor silvice pentru fondul forestier respectiv, servicii asigurate prin ocoalele silvice autorizate. Din studiile întocmite rezultă, deocamdată, că suprafeţele neadministrate sunt, preponderent, proprietăţi de mică întindere aparţinând persoanelor fizice, conform Legii 18/1991, suprafeţe de pădure ce au trecut din administrarea ocoalelor silvice de stat la consiliile locale şi care nu au mai fost gospodărite în regim silvic. În momentul de faţă, ni s-a spus, cu 50% dintre primăriile din Bihor s-a luat legătura, s-a stabilit, totodată, organizarea unor adunări săteşti în cadrul cărora să se discute cu proprietarii de păduri despre legislaţia în domeniu, despre necesitatea asigurării serviciilor silvice.