Ministrul Sănătăţii, la Oradea
Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu se află azi în Oradea, unde vizitează câteva din spitalele din municipiu. Astfel, la ora 10.30, ministrul se va afla la Spitalul de Pneumoftiziologie, după care, la ora 11.30, se va îndrepta spre Spitalul Clinic de Copii. Tot azi, la ora 12.30, Eugen Nicolăescu va vizita Spitalul Clinic Judeţean, unde va susţine o conferinţă de presă la ora 13.30. Ultima deplasare pe care o va face ministrul Nicolăescu este la Spitalul din Aleşd. De asemenea, luni este aşteptat ministrul Transporturilor Ludovic Orban.


PSD Bihor şi-a inaugurat sediul
Filiala judeţeană a PSD şi-a inaugurat, ieri, sediul din Piaţa 1 Decembrie care a fost distrus într-un incendiu la începutul anului 2005. Potrivit liderului social-democraţilor bihoreni, Mihai Bar, reamenajarea sediului a fost făcută "cu eforturi foarte mari numai şi numai din contribuţia colegilor". Mai exact, amenajarea spaţiului s-a făcut cu sprijinul membrilor PSD Bihor care deţin firme de construcţii.

"Primăria Oradea are alte priorităţi"
Preşedintele PSD Oradea Dan Matei susţine că municipalitatea este ruptă de realităţile cotidiene ale cetăţenilor. Ca o dovadă a faptului că conducerea Primăriei are alte priorităţi, Matei a prezentat hotărârea Consiliului Local Oradea de introducere a unui sistem de climatizare în valoare de trei milioane de lei (aproximativ un milion de euro) în Primărie. "După ce a redus drastic accesul populaţiei în clădire, executivul s-a gândit că are nevoie de un sistem de climatizare pentru ca neuronii să-şi realizeze mai bine sinapsele", a declarat Dan Matei, precizând că, în timpul acesta în Oradea au rămas străzi fără canalizare, cu gropi şi noroi sau fără gaz. Mai mult, de câte ori plouă, reţeaua de canalizare transformă Oradea într-un oraş lacustru.

Ţintă de 25% pentru PSD Bihor
Liderul PSD Bihor Mihai Bar a anunţat că dacă rezultatele pe care filiala pe care o conduce le va obţine la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor nu vor fi conforme cu ţintele propuse îşi va da demisia. "Voi proceda aşa cum e firesc. Nu va trebui să-mi ceară nimeni demisia", a declarat Bar, adăugând că, deocamdată, ţinta PSD Bihor pentru alegerile europarlamentare este de 25% din voturi. "Vom avea un astfel de angajament la alegerile locale şi parlamentare, după care vom trage linie", a afirmat preşedintele PSD Bihor.

"Am ajuns să cred că Viktor Orban e candidatul, şi nu eu"
Episcopul reformat Laszlo Tokes s-a arătat jignit de campania de denigrare pe care anumite cercuri din UDMR ar purta-o împotriva sa, prin atacurile îndreptate împotriva lui Viktor Orban, liderul FIDESZ. "Am ajuns să cred că Viktor Orban este candidatul, şi nu eu. Mă surprinde atitudinea isterică şi antidemocratică doar pentru că sunt candidat independent", a declarat Laszlo Tokes, adăugând că este total antidemocratic şi jignitor la adresa întregii maghiarimi că sprijinul lui Viktor Orban este etichetat de unele cercuri politice şi organe de presă drept un amestec în treburile interne ale maghiarimii.