Salonta rămâne un pol important în fotbal-tenisul românesc. Echipa de juniori CS Tengo Salonta a câştigat titlul naţional la această categorie de vârstă, iar cea de seniori a fost foarte aproape de o performanţă similară.

Campioni naţionali în premieră
Formaţia antrenată de Georgel Bobiş, campion mondial în proba de simplu, s-a impus lejer, celelalte locuri de pe podium revenind cluburilor Petrom Ploieşti şi Viitorul Alexandria. Din echipa salontană au făcut parte Acs Krisztian, Dorian Olteanu, Bagosi István şi Vasile Sorean jr.
Cu prilejul ultimei runde, desfăşurate la Salonta, echipele au fost premiate de Gheorghe Grădinaru, vicepreşedintele Federaţiei Române de Fotbal-Tenis.

Bronz pentru Crişul Oradea
Rezultate meritorii şi pentru CS Crişul Oradea (Robert Popescu Alexandru Moga, Ionuţ Bota, Gabriel Fărcuţ, Ionuţ Dume, Alex Praja), care a obţinut "bronzul" în probele de simplu şi triplu, la prima participare în întrecerea naţională. O altă grupare orădeană, Frontiera Oradea, a încheiat campionatul pe locul 5, după ce anul trecut ocupase poziţia a 3-a la general.
"Mă bucur pentru succesul celor de la Tengo, pregătiţi de Georgel Bobiş şi coordonaţi de Vasile Sorean, dar şi pentru prestaţia bună a juniorilor de la Crişul. Este un lucru îmbucurător că în acest an Bihorul a fost reprezentat în campionat de patru echipe, două dintre ele reuşind clasări pe podium", a spus Gheorghe Grădinaru.

Vicecampioni la seniori
Penultima etapă la seniori a consfinţit triumful CS Petrom Ploieşti. Cu trei puncte mai puţin decât campioana, Tengo (Georgel Bobiş, Hanyecz Imre, Paljanos Zoltan) spera ca în faţa propriilor suporteri să anuleze această diferenţă, astfel încât ultimul turneu, cel de la Cluj-Napoca, să nu fie doar un prilej de excursie.
Însă, ploieştenii, cu veteranul Florin Purice în vervă, nu au scăpat prilejul de a obţine un nou titlu, câştigând finalele la simplu, dublu şi triplu, ceea ce le-a permis să-şi majoreze decisiv avantajul în clasament. Salontanii au rămas cu satisfacţia victoriei repurtate de Georgel Bobiş-Hanyecz Imre în proba de dublu-cros.
Rezultatele etapei de la Salonta:
Simplu: 1. Petrom, 2. CSU Ploieşti, 3. Tengo, 4. Nord-Vest Cluj-Napoca.
Dublu: 1. Petrom, 2. Tengo, 3. CSU Ploieşti, 4. Nord-Vest Cluj-Napoca.
Dublu-cros: 1. Tengo, 2. Petrom, 3. Atlas Ploieşti, 4. Nord-Vest
Triplu: 1. Petrom, 2. Tengo, 3. CSU Ploieşti, 4. Nord-Vest Cluj-Napoca.
De la începutul săptămânii, echipa naţională a României s-a pregătit la Băile Felix pentru Campionatul European de la Trencin (Slovacia), programat să debuteze în cursul zilei de mâine.