Anul acesta, pe 30 mai, se împlinesc 60 de ani de la deportarea evreilor din Ardealul de Nord, ocazie cu care Comunitatea Evreiască din Oradea va avea o serie de invitaţi, printre care şi marele rabin Menachem Hacohen. Transilvania era sub dominaţie horthystă, când, în luna mai 1944, s-a făcut repartizarea, evreii orădeni fiind izolaţi în ghetoul mare, iar ceilalţi, provenind din alte localităţi ale judeţului Bihor (Marghita, Salonta, Aleşd, Săcueni), în ghetoul mic, în apropiere de actualul pod Decebal. După circa trei săptămâni, 70-80 de persoane, femei, copii, bătrâni, erau urcate în trenurile morţii, cu destinaţia Auschwitz. Hirsch Judith este una dintre supravieţuitoarele Holocaustului, acum în vârstă de 78 de ani. Ea a fost deportată din comuna Şintereag, judeţul Bistriţa-Năsăud, la 3 mai 1944 şi s-a întors în ţară în martie 1946, fiind dusă la Auschwitz împreună cu familia. "Ceea ce este mai dureros este că fiecare om care supravieţuieşte şi are voinţa de a trăi încearcă să acopere durerea, însă lipsa permanentă a iubirii de mamă şi de familie te urmăreşte o viaţă întreagă", ne-a mărturisit doamna Hirsch. Din 1948 locuieşte în Oradea, iar în cei 33 de ani şi jumătate de muncă a zidit în ea această perioadă de restrişte, căutând să se dăruiască total colectivului în care a lucrat. Din Oradea au luat calea fără întoarcere a lagărelor 30.000 de evrei.