Nemulţumiţi de modul în care conducerea Consiliului Judeţean Bihor înţelege să respecte drepturile propriilor salariaţi, reprezentanţii Sindicatului "Forum" au declanşat primele acţiuni pentru a-şi recâştiga o serie de facilităţi pierdute.

Ieri, preşedintele Sindicatului "Forum", Kiss Erzsebet, a formulat către preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, mai multe solicitări. "Pe data de 28 februarie a.c. expiră valabilitatea acordului colectiv de muncă şi a contractului colectiv de muncă încheiat între CJ Bihor şi salariaţii acestei instituţii. Având în vedere că timpul este foarte scurt, am formulat o solicitare verbală pentru a discuta ce se poate aplica şi ce nu conform noilor reglementări în vigoare în materie de drepturi salariale. Din păcate, nu a existat nicio deschidere pentru o colaborare din partea domnului preşedinte. Această problemă nu poate fi amânată, deoarece nu putem funcţiona fără un contract colectiv de muncă", a declarat Kiss Erzsebet. Aceasta se arată nemulţumită şi de faptul că şefii CJ Bihor nu au avut curajul să-i susţină împotriva Curţii de Conturi, care a decis neacordarea, începând cu 1 ianuarie 2010, a drepturilor cu caracter special, în valoare de 408 lei. "DGASPC a câştigat în instanţă, la Timişoara, un astfel de drept. Cei de la CJ Bihor nu au acest drept, pentru că nu s-a dorit acest lucru. Reţinerea acestor sume s-a făcut ilegal, neexistând nicio dispoziţie a preşedintelui, nicio Hotărâre a CJ Bihor în ce priveşte neacordarea drepturilor speciale", a precizat liderul de sindicat. În timp ce la toate nivelurile au fost operate concedieri, la CJ Bihor, pe parcursul anului 2010 au fost angajaţi opt oameni. "Iniţial eram 154 de salariaţi, acum suntem 162 de angajaţi. La sfârşitul lui 2009, în loc să primim premii, conducerea CJ Bihor a decis să cumpere o maşină", spune Kiss Erzsebet, nemulţumită de dezinteresul conducerii CJ Bihor faţă de problemele propriilor salariaţi, care 60% dintre ei au salarii cuprinse între 680 lei şi 900 lei. Veniturile acestora se vor diminua de la 1 martie şi mai mult, odată cu pierderea dreptului de dispozitiv care nu se mai poate acorda pentru consiliile judeţene şi locale.

"Chiar dacă preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, este alesul nostru, este obligat să respecte legea. Dacă nu înţelege acest lucru, vom fi obligaţi să facem paşii legali pentru restabilirea drepturilor legale", ne-a precizat liderul de sindicat.