Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, va începe, luni, 14 ianuarie, la Melbourne, şi se va încheia în 27 ianuarie. Pe tabloul principal a competiţiei dotate cu premii în valoare de 20,6 milioane de dolari figurează şi cinci tenismeni români: Andrei Pavel, Victor Hănescu, Raluca Olaru, Edina Gallovits şi Sorana Cârstea. Acestora li s-ar putea adăuga şi Monica Niculescu, ajunsă în turul trei (ultimul) al calificărilor, fază în care se va duela cu rusoaica Ekaterina Bichova. Au mai încercat, fără succes, însă, să ajungă pe tablou Cătălin Gârd, Adrian Ungur, Adrian Cruciat şi Anda Perianu.

Sorţii au fost generoşi doar cu Edina Gallovits, ceilalţi reprezentanţi ai României având parte de partide dificile.
Andrei Pavel va juca în primul tur la Australian Open cu rusul Igor Andreev, cap de serie numărul 31. În cazul în care se va califica în runda următoare, Pavel îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre belgianul Kristof Vliegen şi francezul Olivier Patience. Victor Hănescu va juca în compania francezului Paul-Henri Mathieu, cap de serie numărul 23, într-o avanpremieră la meciul din primul tur al Cupei Davis, programat luna viitoare.
La feminin, Sorana Cârstea se va confrunta, tot în turul inaugural, cu Ana Ivanovici din Serbia, cap de serie numărul 4. Edina Gallovits va juca cu Stephanie Dubois, iar Raluca Olaru o va întâlni pe Nicole Vaidisova (nr. 12).
Numărul unu mondial, Roger Federer îşi va începe apărarea titlului la Openul australian împotriva argentinianului Diego Hartfield. Aşa au stabilit sorţii, vineri, la Melbourne Park. Aflat în tentativa câştigării celui de-al 13-lea titlu de Mare Şlem din carieră, elveţianul a fost favorizat de tragerea la sorţi, cel puţin în prima săptămână a turneului care va debuta luni. Dacă ierarhiile vor fi respectate, Federer ar urma să-l înfrunte în sferturile de finală ale concursului de la antipozi pe Fernando Gonzalez, chilianul al şaptelea favorit, învins de elveţian în finala de acum 12 luni. Federer a fost nevoit să renunţe la participarea în Clasicul Kooyong, din această săptămână, din cauza unui virus, însă medicii l-au asigurat că va putea evolua în primul turneu de Mare Şlem al sezonului.
La feminin, principala favorită Justine Henin va juca în primul tur împotriva lui Aiko Nakimura din Japonia. Învingătoare anul trecut la Roland Garros şi Flushing Meadows, belgianca pare a avea pavat drumul către sferturile de finală ale turneului de la Melbourne, acolo unde ar urma s-o înfrunte pe cea de-a cincea favorită Maria Sharapova. Asta dacă rusoaica va trece de pericolul potenţial din turul secund - o eventuală confruntare cu fosta câştigătoare Lindsay Davenport. Fără a fi cotată cap de serie, americanca a revenit cu succes în Circuit, eveniment produs în luna septembrie. Ea a câştigat trei din cele patru turnee la care a participat, în această perioadă, după naşterea primului copil.