Programul "Scale Up" este special creat pentru a susţine atât investiţiile companiilor mici şi mijlocii, cât şi paşii pe care îi fac pentru a creşte şi inova. Ajutorul de stat va fi oferit IMM-urilor pentru realizarea de investiţii între 1 şi 5 milioane de euro în perioada 2017-2020.

Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM) vor fi sprijinite să-şi dezvolte investiţiile printr-o nouă schemă multianuală de ajutor de stat (ajutor individual sau ajutor de minimis), în valoare totală de 900 de milioane de lei. Concret, "Scale Up" este o schemă multianuală de ajutor de stat pentru IMM-uri care se va desfăşura în perioada 2017 - 2020, cu o valoare totală de 900 de milioane de lei (200 de milioane de euro). Bugetul anual maxim al schemei va fi de aproximativ 225 milioane de lei (în jur de 50 de milioane euro) iar selecţia beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat prin lege şi cu respectarea condiţiilor de eligibilitate. Potrivit reglementărilor, beneficiarul ajutorului de stat trebuie să asigure cofinanţarea investiţiei, fie prin resurse proprii, fie prin finanţare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public. În ceea ce priveşte sprijinul financiar, acesta se va acorda sub forma unor granturi pentru rambursarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiilor iniţiale, în scopul realizării unor obiective de investiţii. La ora actuală, se estimează că 200 de beneficiari vor primi aceste ajutoare financiare şi se preconizează că rezultatele obţinute prin acordarea acestor ajutoare vor conduce la creşterea numărului locurilor de muncă nou create, creşterea încasărilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale din taxele şi impozitele aferente salariilor, precum şi din alte impozite şi taxe, dar şi cresterea volumului de investiţii străine în România, precum şi în cadrul regiunilor defavorizate. Administratorii schemelor de ajutor de stat destinate IMM sunt Oficiile Teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie, structuri în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, finanţate prin bugetul ministerului.

Schema de ajutor de stat a fost elaborată în baza prevederilor OUG nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, a Hotărârii Guvernului nr. 859/2014 privind aprobarea Strategiei guvernamentale pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătățirea mediului de afaceri din România-Orizont 2020 şi a legislației naționale şi europene în materie de ajutor de stat. De precizat că Proiectul realizat de Ministerul Economiei a fost adoptat de Guvern prin memorandum în data de 8 septembrie 2016.