Accidentarea lui Daniel Lupaşcu, suferită în urmă cu o săptămână şi jumătate, în partida cu Apulum Alba Iulia, s-a dovedit a fi mai gravă decât se credea. Dacă, iniţial, se părea că atacantul în vârstă de 24 de ani a suferit o accidentare mai uşoară la genunchiul stâng, rezonanţa magnetică efectuată zilele trecute a reliefat o afecţiune mult mai gravă. Este vorba despre întindere a ligamentului colateral extern, meniscopatie şi leziune de ligament încrucişat, situaţie în care, este necesară o intervenţie chirurgicală. "Îmi pare rău că nu-mi pot ajuta colegii în aceste momente mai dificile. O dată cu venirea la Oradea, speram să scap de ghinion, dar, iată că nu este deloc aşa. Acolo, la Alba Iulia, eram valid, dar nu intram în calculele antrenorului, iar aici, când am posibilitatea de a-mi demonstra calităţile, sunt urmărit de accidentări. Mai regret că, în acel nefericit meci cu Apulum, n-am ieşit imediat ce m-am accidentat, ci am încercat să mai joc, lucru care a condus la agravarea situaţiei", afirma, supărat, Lupaşcu. Pentru investigaţii suplimentare, jucătorul va pleca, astăzi, la Bucureşti, unde va fi consultat şi de către dr. Doru Filipescu. Revenirea lui Daniel pe gazon nu va fi posibilă mai devreme de patru-cinci luni, situaţie în care va rata şi o parte din sezonul de toamnă. Mărginean stă cel puţin 10 zile După meciul de la Piteşti, pe lista jucătorilor cu probleme medicale a mai apărut un nume. Fotbalistul în cauză este Radu Mărginean, care, potrivit spuselor medicului echipei orădene, Alin Iova, s-a ales cu o ruptură parţială de fibră musculară. Internaţionalul de tineret va fi nevoit să facă o pauză de cel puţin zece zile, după care va relua treptat pregătirea. Pe lângă meciul de duminică, cu Gloria Bistriţa, mai mult ca sigur că Radu îl va rata şi pe cel cu Steaua, din 2 mai, ora 17.00, caz în care revenirea lui se va produce la jocul din deplasare, cu FC Naţional, de pe 8 mai. Dintre mai vechii accidentaţi, Lungan şi-a reluat, ieri, antrenamentele, existând şanse mari să fie apt de joc pentru confruntarea cu bistriţenii, iar Stan ar putea reintra la meciul cu Steaua.