Moto: „S-a spus că politica este a doua cea mai veche meserie din lume. Eu am observat o izbitoare asemănare cu prima.” (Ronald Reagan)

Democraţia costă, îţi mănâncă timpul şi presupune participare. Combustibilul care o pune în funcţiune este implicarea cetăţenilor cu drept de vot. Lenea, delăsarea şi indiferenţa faţă de obligaţiile cetăţeneşti o gripează, democraţia funcţionează prost şi, în timp, se distruge. Dispreţul sau lehamitea nu pot fi invocate ca scuză pentru neparticiparea la vot, care reprezintă gradul cel mai înalt de iresponsabilitate civică.

 

PSD a câştigat detaşat alegerile parlamentare cu cea mai scăzută prezenţă la vot din istorie. A făcut ceea ce ştie să facă de un sfert de veac: a câştigat. Dacă sunteţi curioşi, faceţi o scurtă recapitulare a tuturor alegerilor din 1992 încoace şi o să constataţi că PSD a adunat de fiecare dată cel mai mare număr de voturi dintre partide şi a fost înfrânt numai de coaliţii. Aceasta este moştenirea pe care ne-a lăsat-o geniul ciuruit din Carpaţi şi pe care nu reuşim să o digerăm. Harta s-a colorat din nou în roşu şi mi se pare nedrept să căutăm vinovăţii doar în partide. Cei 60% dintre românii cu drept de vot care au stat acasă (fie ei şi plecaţi în străinătate) au o doză mare de responsabilitate, vinovăţia lor nu este difuză. Iată cum 2,2 milioane de cetăţeni votanţi ai PSD decid viitorul pentru cei 18 milioane de alegători câţi sunt în ţara asta şi aiurea prin lume. Este democraţie, nu?!

Lamentabilul eşec al liberalilor nu poate fi explicat însă numai prin slaba prezenţă la vot. Marele partid liberal a intrat la apă din momentul fuziunii cu portocaliii abandonaţi de Traian Băsescu şi numirea la cârmă a celor doi căprari. Unul are probleme cu legea, iar Alinuţa s-a dovedit mult prea ştearsă pentru o sarcină atât de mare. Combinaţiile scamatorului taciturn de la Cotroceni pentru a scoate din joben „guvernul meu” nu au reuşit să păcălească un electorat tot mai plictisit să aştepte o schimbare pe care a cerut-o în stradă. Vrăjeala cu tehnocraţii vorbitori de bruxelleză într-o Europă în şocuri după Brexit, asaltată de imigranţii musulmani la frontiere, cu o Americă trumpită, întoarsă spre propriile probleme şi cu umbra ameninţătoare de la răsărit, a fost cea mai neinspirată soluţie posibilă. Şi totuşi, au aplicat-o, mizând pe bunul simţ şi onestitatea lui Cioloş, dar trădaţi chiar de neimplicarea directă a acestuia în campanie. Mobilizarea pe internet s-a limitat la un like mincinos şi multă propagandă sterilă, facebook şi-a arătat limitele. Nici măcar discursul anti-PSD abrupt şi tăios abordat în campania electorală de secretarul general al liberalilor, Ilie Bolojan – remarcabil prin realizările administrative din Oradea – nu i-au ajutat pe liberali. Nici măcar în Bihor, unde liberalii au încasat-o rău de tot, după ce la alegerile locale au câştigat detaşat judeţul şi Oradea. Cum se poate explica un asemenea eşec?! Bun, cam aceleaşi figuri pe liste în ultimul deceniu, dar nici pesediştii nu au rupt gura târgului cu oferta lor de candidaţi. Prezenţa în Bihor a fost mai ridicată decât media naţională, deci trebuie să mai fie o explicaţie. În Bihor, USR, ALDE şi PMP a luat sub 5%, fiecare nu a influenţat decisiv rezultatul, dar per total au „ciupit” suficient din voturile celor care votează constant dreapta, iar liberalii au contabilizat pierderile. Apoi a mai existat acea nefericită prevedere din legea electorală prin care s-au eliminat listele speciale, pentru cei care nu au rezidenţa în localitatea unde trăiesc. Se estimează că peste un milion de români trăiesc în altă localitate decât în cea în care figurează în buletin, iar aceştia nu au putut vota decât plecând înspre localitatea de domiciliu. Şi Oradea are astfel de cetăţeni, care trăiesc şi muncesc aici, dar figurează cu domiciliul în altă parte.

Încă o dată, un partid provenit din societatea civilă, USR, a intrat în Parlament (a mai existat PAC şi PP-DD, ambele defuncte). Nu prea cred că va rezista, dimpotrivă. Eterogen şi încropit, poate fi lesne scindat în luptele pentru putere care vor urma. Deşi părea scos pe linie moartă, Traian Băsescu a reintrat în politică prin forţe proprii, o locomotivă mai mică, dar la fel de zgomotoasă, gata să facă ce ştie mai bine: opoziţie. Despre UDMR este suficient să amintesc doar că va intra la guvernarea care va organiza Centenarul Marii Unirii. Cât despre nenumitul candidat la funcţia de premier al PSD, dilema e scurtă: cu cazier, sau fără?!