Din mila lui Dumnezeu episcop al Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, iubitului cler, cinului monahal şi întregului popor dreptcredincios din binecuvântatul pământ strămoşesc al Bihorului şi Crişanei, har, pace şi bucurie de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos, în Duhul Sfânt, iar de la noi părintească dragoste şi preţuire netrecătoare!

Hristos a înviat!

Binecuvântaţi fii duhovniceşti,
Duminica Învierii Mântuitorului este, prin excelenţă, aşa cum o arată şi imnografia Bisericii şi aşa cum o trăiesc toţi dreptmăritorii creştini, Ziua de sărbătoare a Bisericii, cea dintâi şi cea mai mare, cea mai însemnată şi cea mai strălucitoare, de la care îşi iau lumina toate duminicile de peste an, în jurul ei gravitând întregul an bisericesc, a cărui respiraţie liturgică se desfăşoară în strânsă legătură cu Duminica Învierii Domnului.
Precedată de zece săptămâni de pregătire, perioada Triodului, şi urmată de perioada Penticostarului, pregătitoare pentru sărbătoarea Cincizecimii, Ziua Învierii străluceşte în viaţa creştinului, primenindu-l, înnoindu-l, înduhovnicindu-l, înfăţişându-l luminat înaintea Domnului Înviat, ca pe o adevărată făclie de Paşti, gata să primească lumina lui Hristos, "Care luminează pe tot omul care vine în lume" (Ioan 1, 9).
Cincizeci de zile, până la Rusalii, făclia noastră de Înviere arde pentru Hristos şi pentru mântuirea noastră, amintind lumii, prin mărturia creştinilor ortodocşi, că Hristos a înviat (aşa cum ne salutăm în primele patruzeci de zile după Înviere) şi că S-a înălţat la ceruri (salutul creştinesc de la Înălţarea Domnului până la Rusalii) şi stă de-a dreapta Tatălui, cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon Ştefan, Întâiul Martir al Bisericii (cf. Fapte 7, 56) şi cum mărturisim în Simbolul credinţei niceo-constantinopolitan. Mulţi creştini, din pricina acestei mărturisiri, şi-au vărsat sângele "şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului" (Apocalipsa 7, 14). Aceştia sunt Sfinţii Martiri, mărturisitori ai Învierii lui Hristos, cu veşmintele strălucind de lumina Învierii.
Dar şi noi, pentru ca să ne putem bucura în fiecare an, cu bucurie înnoită şi sfântă, ne pregătim timp de zece săptămâni, dintre care ultimele şapte, ale Sfântului şi Marelui Post, alcătuit din patruzeci de zile de postire aspră, până la Florii, la care se adaugă şi Sfânta şi Marea Săptămână a Patimilor lui Hristos. Această necesară perioadă de pocăinţă ne curăţeşte sufleteşte şi ne uşurează trupurile, pentru a putea pregusta, după putere şi nevoinţe, după măsura înduhovnicirii noastre, roadele Învierii lui Hristos, începutul învierii de obşte.
Nici nu am putea altfel, decât prin pocăinţă, să ne întâlnim, în Duhul Sfânt, cu Mirele sufletelor noastre, Mirele Bisericii, Cel Ce mărturiseşte despre Sine: "Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi Cel Ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului" (Apocalipsa 1, 17-18). El, Mirele Care vine ca un fur, în miez de noapte, nu poate fi întâmpinat decât de cel care stă treaz, în stare de trezvie sufletească, aşa cum o arată şi troparul slujbei de la miezul nopţii: "Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul său, o va afla" priveghind (Matei 24, 46), stând trează, gata de întâlnirea cu Stăpânul, cu Mirele sufletului, în cămara cea de taină a inimii.
Postul, aşadar, ne pregăteşte de Paşti, pocăinţa ne curăţeşte inima, ne luminează sufletul, găteşte cămara noastră duhovnicească, pentru întâlnirea cu Domnul "Care a biruit moartea şi pe diavolul l-a surpat". Şi cum întâlnirea are loc în inimă, pentru că "Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul" (Luca 17, 21) nostru, avem nevoie ca rugăciunea de curăţire a inimii, pe care ar trebui s-o repetăm mereu, pentru a împlini îndemnul paulin "rugaţi-vă neîncetat" (I Tesaloniceni 5, 17), rugăciunea lui Iisus să fie împărăteasa ce ne pregăteşte pentru Înviere. Atât pentru sărbătoarea Învierii Domnului, cât şi, mai ales, pentru propria înviere: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!"

Binecredincioşi creştini şi creştine,
Făcând parte din Sfânta Biserică Ortodoxă Universală, în unitate dogmatică, liturgică şi canonică cu toate celelalte Biserici Ortodoxe locale surori, Biserica Ortodoxă Română este Biserică a Învierii. Poporul nostru dreptmăritor aparţine, voi toţi, iubiţi fraţi şi surori, aparţineţi Învierii. Cultura românească poartă pecetea Învierii lui Hristos. Iar Sfânta noastră Episcopie Ortodoxă Română a Oradiei, parte a Sfintei Biserici Ortodoxe Autocefale Române, este, la nivel local, Biserică a Învierii. Icoană locală a Bisericii Ortodoxe Universale, fiică a Patriarhiei Române, de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română a Oradiei reprezintă, local, Biserica Învierii.
Nu întâmplător, acum nouăzeci de ani, în Sfânta noapte a Învierii, la 20 aprilie 1919, la Catedrala Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Oradea-Mare, biserica "Adormirea Maicii Domnului" sau "Catedrala cu lună", s-a reaprins candela Învierii noastre, aşa cum au dat de veste slujitorii de atunci, puţinilor creştini dreptmăritori, care s-au încumetat să înfrunte pericolele şi au venit noaptea la Catedrală, pentru a lua lumina Învierii lui Hristos. Ziua de Paşti, 20 aprilie 1919, a adus şi Oştirea Română eliberatoare la Oradea-Mare, când, în veşminte luminate, întâiul vlădică ortodox al Cetăţii de pe Crişul Repede, Roman Ciorogariu, l-a întâmpinat, la Catedrala cu lună, pe generalul Traian Moşoiu, în fruntea bravei armii române eliberatoare de bandele bolşevice.
Noaptea Învierii, Protopopul Vasile Popovici de la Catedrală a avut curajul să răspundă, la intrarea în biserică, la întrebarea: "Cine este Acela, Împăratul măririi?" prin: "Domnul Cel tare şi puternic, Domnul oştirilor, Acela este Împăratul măririi, Care astăzi ne va elibera pe noi!". În acea noapte sfântă şi în ziua Sfintelor Paşti, la 20 aprilie 1919, adică exact acum nouăzeci de ani, s-a reaprins candela noastră. Am înviat! S-a renăscut speranţa restaurării străvechiului tron vlădicesc al Oradiei. Iar anul 1920 a adus idealul la împlinire: reînfiinţarea, prin Decret Regal, a Episcopiei noastre Ortodoxe. Şi s-a reaprins speranţa ridicării unei Catedrale Ortodoxe reprezentative.
Din păcate, vremurile nu au fost prielnice şi, deşi a fost obţinut terenul pentru ridicarea "Catedralei cu soare", în stil tradiţional, de inspiraţie bizantină, noua Catedrală nu a putut fi începută, cu toate stăruinţele primilor doi episcopi ai Oradiei-Mari, Roman Ciorogariu şi dr. Nicolae Popoviciu. A urmat prigoana asupra Episcopiei Ortodoxe Române, în răstimpul armatei străine de ocupaţie, când şi episcopul Nicolae a fost izgonit din oraş, iar după Război, în condiţiile ocupaţiei sovietice şi instaurării regimului comunist, visul noii Catedrale a devenit tot mai îndepărtat, iar Episcopia şi-a văzut doi întâistătători alungaţi din tronul episcopal, episcopul martir dr. Nicolae Popoviciu şi episcopul Valerian Zaharia. Vrednicul de pomenire episcop dr. Vasile Coman a aşteptat, cu multă răbdare, vremuri mai bune, reorganizând exemplar Eparhia Oradiei. Aşa se face că, prăbuşindu-se regimul comunist ateu, au reapărut zorii ridicării noii Catedrale, aşa cum s-a întâmplat şi în alte eparhii din ţară. Unele au avut şansa de a-şi vedea noile Catedrale înainte de izbucnirea războiului: Cluj, Timişoara, Alba-Iulia. Altele, în aceleaşi condiţii ca la Oradea: Arad (unde Catedrala nouă a fost sfinţită, la 6 decembrie 2008, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României, înconjurat de aproape toţi ierarhii Sfântului Sinod), Caransebeş (unde este gata construcţia, urmând sfinţirea în anul 2010), Baia Mare sau chiar noua Catedrală Patriarhală, ale cărei lucrări de construcţie încep în primăvara aceasta.
Nu întâmplător, Catedrala nouă a Oradiei poartă hramul Învierii Domnului. El, Hristos, este "Soarele dreptăţii", aşa cum Îl numim în troparul Naşterii Sale, Catedrala Învierii din Oradea fiindu-I închinată. Şi înviere a însemnat, pentru toţi românii ortodocşi, fiecare început nou al istoriei lor locale, când, la fel ca pasărea Phoenix, au înviat din propria lor cenuşă. Şi drept recunoştinţă faţă de Preasfânta Treime, Dumnezeul nostru, că ne-a scăpat de comunism şi de dictatură, înviindu-ne la libertatea şi demnitatea umană şi naţională, pe care ni le doream demult, au hotărât străluciţii noştri înaintaşi, episcopii de pioasă memorie dr. Vasile Coman şi dr. Ioan Mihălţan, hramul „Învierea Domnului" şi începerea lucrărilor de înălţare a noii Catedrale orădene, care au ajuns la stadiul actual, prin dragostea şi jertfa ierarhilor orădeni (la cei amintiţi adăugând pe fostul arhiereu-vicar, actualul episcop al Sălajului, Preasfinţitul dr. Petroniu Florea), ale preoţimii bihorene, ale onoratelor autorităţi şi ale întregii suflări dreptmăritoare din Crişana, care, de la mic la mare, cu rugăciuni multe şi daruri frumoase, au pregătit această nouă mireasă pentru Hristos Domnul.

Iubit popor credincios,
Pregătindu-ne în anul ce vine, în 2010, să serbăm nouăzeci de ani de la Învierea Episcopiei noastre, Adunarea Eparhială a Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, din care fac parte delegaţii aleşi de clerul şi credincioşii din cele zece circumscripţii electorale ale Episcopiei, în proporţie de o treime clerici şi două treimi credincioşi, în total treizeci de deputaţi clerici (zece) şi mireni (douăzeci), întrunită în şedinţă anuală ordinară de lucru, la 16 ianuarie 2009, a hotărât să facem apel la bunătatea şi bunăvoinţa voastră pentru Catedrala Învierea Domnului din Oradea, acum, când se împlinesc nouăzeci de ani, a doua zi a Sfintelor Paşti, de la memorabilul eveniment al eliberării Oradiei, în ziua de Paşti, 20 aprilie, a anului Domnului 1919. Vă rugăm, aşadar, ca, pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, din noaptea Sfintei Învieri şi până la Duminica Tomii inclusiv, să participaţi la colecta de fonduri pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Învierii din Oradea.
Cu deosebit respect şi cu părintească purtare de grijă, ne adresăm Preacucernicilor şi Preacuvioşilor Părinţi şi tuturor credincioşilor şi credincioaselor din cuprinsul Eparhiei Ortodoxe Române a Oradiei, cu rugămintea şi îndemnul de a da curs acestei necesităţi pastorale şi misionare a Episcopiei noastre, încredinţaţi fiind că fiecare danie, mică sau mare, oferită zidirii Catedralei va fi bine chivernisită, la fel ca şi până acum, noi asigurându-Vă de preţuirea şi recunoştinţa noastră. Iar Bunul Dumnezeu Vă va răsplăti pe Voi, pentru generozitatea arătată Catedralei Sale.
Dorindu-Vă să aveţi parte de sărbători fericite şi binecuvântate, Vă mulţumesc şi Vă îmbrăţişez, în bucuria şi lumina Domnului Celui înviat din morţi.
Hristos a înviat!
Al Vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi împreună cu Voi prăznuitor al Învierii,
† SOFRONIE, episcopul Oradiei