Agricultori din Confederaţia europeană a producătorilor de lapte (EMB) au deversat simbolic, ieri, un "lac de lapte" în faţa Comisiei Europene, pentru a atrage atenţia preşedintelui acesteia, Jose Manuel Barroso asupra crizei pe care o traversează acest sector, relatează AFP.

Preşedintele EMB, germanul Romuald Schaber, şi Erwin Schoepges, preşedintele organizaţiei belgiene Milk Producer Interest Group (MIG), au deschis vanele a trei cisterne de lapte, deversând câteva mii de litri de lapte într-un mic heleşteu din sticlă înconjurat de baloturi de paie, în plin cartier european, la Bruxelles.
"Această acţiune este simbolică, dar aproximativ 40 de milioane de litri de lapte vor fi deversaţi astăzi (n.r. - ieri) în Europa" de agricultorii aflaţi în grevă, a afirmat Schaber. Erwin Schoepges nu şi-a putut reţine un suspin în timp ce a deschis robinetele. Într-o scrisoare pe care intenţiona să i-o înmâneze ieri lui Barroso, preşedintele EMB cere "punerea în aplicare a unor mecanisme eficiente pentru a asigura producţia şi o aprovizionare stabilă cu lapte" în Europa. Ultimele propuneri prezentate joi de comisarul european pentru Agricultură, Mariann Fischer Boel, pentru a le veni în sprijin agricultorilor care se confruntă cu preţuri deosebit de mici pentru lapte sunt considerate insuficiente de EMB.