Plante ornamentale cultivate prin parcuri şi grădini, crăiţelor li se mai spun şi vâzdoage. În scop medicinal, de la crăiţe se utilizează doar florile, intens colorate în portocaliu. Dintre substanţele active prezente în petalele de crăiţe, cele mai bine reprezentate sunt cele carotenoide, şi anume heleniena şi un ester al luteinei. Aceste principii cresc capacitatea de adaptare a ochiului la întuneric sau în condiţii de luminozitate scăzută. Preparatele din crăiţe sunt indicate în tratamentul hemeralopiei, pentru ameliorarea vederii pe timp de noapte a ochiului miop dar şi pentru îmbunătăţirea vederii nocturne a ochiului normal. Aceste preparate sunt utile şi acelor categorii profesionale a căror vedere este solicitată intens.