Sub egida Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradionale Bihor, a Primăriei şi Casei de Cultură a municipiului Marghita, duminică, 25 septembrie, la Marghita, s-a desfăşurat Festivalul-concurs "Varietăţi bihorene", acţiune care a reunit 16 formaţii artistice, de pe Valea Barcăului şi Valea Ierului, din localităţile Săcueni, Diosig, Valea lui Mihai şi Marghita. Ansamblurile folclorice au fost însoţite de directorii căminelor culturale din zonele de provenienţă, alături de instructori, care au fost trup şi suflet alături de participanţi. Juriul a fost format din specialişti ai Centrului şi Direcţiei Judeţene de Cultură Bihor, precum şi reprezentanţi ai Casei de Cultură a municipiului Marghita. Spectatorii, prezenţi în număr mare, au asistat la un spectacol deosebit, din care nu au lipsit cântecele oferite de grupurile vocale de muzică populară, de grupurile de chitarişti, dansul modern şi de societate, dansurile populare româneşti şi maghiare, precum şi dansul majoretelor. Programul oferit de formaţiile artistice, în cadrul Festivalului "Varietăţi bihorene", a completat fericit manifestarea complexă cultural-sportivă Zilele municipiului Marghita.