Astăzi, ambasadorul Israelului în România, Excelenţa Sa David Oren, se va afla în prima sa vizită în oraşul de pe Crişul Repede, prilej cu care distinsul oaspete va lua legătură cu autorităţile locale, cu reprezentanţii cultelor din municipiu, precum şi cu comunitatea evreiască locală.

Conform preşedintelui comunităţii evreieşti, Felix Koppelmann, în cadrul vizitei sale, distinsul oaspete va lua legătură cu autorităţile locale şi reprezentanţii cultelor din Oradea şi se va întâlni cu membrii comunităţii, luând la cunoştinţă despre activităţile desfăşurate aici şi patrimoniul deţinut. Oradea are în prezent una dintre cele mai puternice comunităţi evreieşti din ţară, atât din punct de vedere al activităţii desfăşurate, cât şi al vieţii iudaice, cu legătură strânsă între generaţii, Felix Koppelmann fiind extrem de implicat în viaţa sinagogală şi făcând tot ce-i stă în putinţă pentru a asigura continuitate vieţii evreieşti din acest oraş. David Oren şi-a început în 2007 mandatul de ambasador în România. A fost directorul Departamentului Economic din cadrul MAE israelian, iar anterior a lucrat la misiunea israeliană din cadrul Naţiunilor Unite, pe probleme de afaceri politice la Consiliul de Securitate şi Secretariatul ONU. A fost consul la Toronto şi a lucrat şi la Departamentul pentru America de Nord din cadrul MAE israelian. De asemenea, a făcut studii de relaţii internaţionale şi ştiinţe politice şi are un masterat în studii europene la Universitatea ebraică din Ierusalim.