Mii de persoane au participat miercuri la manifestaţii paşnice în Irlanda de Nord pentru a denunţa în acest fel uciderea recentă a doi militari şi a unui poliţist şi a susţine procesul de pace, relatează AFP.

Concomitent, poliţia nord-irlandeză a continuat interogarea a două persoane, în vârstă de 37 şi, respectiv, 17 ani, reţinute marţi seara la Craigavon, situat la aproximativ 30 de kilometri de Belfast, unde a fost ucis, cu o zi înainte, poliţistul catolic Stephen Carroll. Au avut loc mitinguri în numeroase oraşe, printre care Belfast, în est, şi Londonderry, oraş din nord-vest unde este comemorată în fiecare an moartea a 14 manifestanţi ucişi de armata britanică în timpul Duminicii Sângeroase (Bloody Sunday), de la 30 ianuarie 1972. La Belfast, mii de persoane s-au adunat pe străzile din jurul primăriei, la apelul uniunii sindicale Irish Congress of Trade Union (ICTU) şi au păstrat câteva minute de reculegere. Aceste manifestaţii au avut ca scop să arate că Irlanda de Nord nu doreşte o întoarcere în sumbrele zile ale "Tulburărilor", violenţele interconfesionale care s-au soldat cu peste 3.500 de morţi până la acordurile de pace din 1998.