Internetul este, la ora actuală, un lucru cât se poate de obişnuit. Cine nu a auzit de internet sau nu a navigat măcar o dată pe ?net?? Poate doar câţiva oameni de prin cătunele din vârful munţilor, unde curentul electric reprezintă un lux. Ca elevi, avem aproape în fiecare zi nevoie de informaţii despre diverse lucruri şi de unde poţi obţine mai uşor aceste informaţii dacă nu de pe ?net??! Totodată, acesta este şi o modalitate de distracţie pentru majoritatea adolescenţilor pasionaţi de internet, care vorbesc pe messenger. Folosind aceste programe, poţi vorbi ?în direct? cu orice persoană din ţară sau de pe glob, conectată la internet. Poţi împărtăşi astfel opinii, idei, poţi afla obiceiuri din cele mai exotice şi mai îndepărtate ţări. Este o modalitate foarte bună de socializare, de micşorare a distanţei culturale dintre persoane de naţionalităţi diferite. Avem astfel şansa de a vorbi cu persoane pe care, altfel, nu am avea ocazia să le cunoaştem. Dar oare această modalitate de comunicare nu are şi părţi negative? Eu consider că are, şi încă foarte multe. Este foarte simplu să interacţionezi cu persoane necunoscute din spatele unui paravan, cum este monitorul calculatorului. E drept că există camere video cu ajutorul cărora poţi să şi vezi persoana cu care vorbeşti, dar nimeni nu e obligat să le folosească. Internetul creează dependenţă, iar pentru cei care s-au obişnuit să stea întreaga zi în faţa ecranului va fi foarte greu să iasă mai apoi în lume şi să se simtă în largul lor. Când ai în faţă doar nişte rânduri scrise, ţi-e uşor să scrii tot ce-ţi trece prin cap, iar dacă persoanei cu care vorbeşti nu-i convine ce spui, n-are decât să nu mai vorbească cu tine. În acest fel nu vei fi judecat, căci persoana respectivă nu are pe cine să judece. Tu eşti doar un ?nick? dintr-o listă numeroasă de alte nume ciudate. Internetul este poate cea mai mare descoperire a omenirii, care ne face viaţa mult mai uşoară şi care ne ajută să ?ajungem?, în doar câteva secunde, în cel mai îndepărtat colţişor al lumii. Cu toate acestea, trebuie să ştim cum să ne folosim de el şi nu să ne lăsăm subjugaţi, căci relaţiile sociale cu semenii noştri se vor răci foarte mult.