Fotbaliştii Claudiu Olari (17 ani) şi Cosmin Giura (19 ani) de la CF Liberty Salonta au plecat luni în Italia, la invitaţia echipei Atalanta Bergamo, urmând ca timp de o săptămână să fie testaţi de reprezentanţii echipei din Seria A. Din delegaţia salontană trebuia să mai facă parte şi internaţionalul maghiar de juniori, Demj?n G?bor, însă, atacantul a rămas acasă din cauza unei accidentări uşoare. Acţiunea se înscrie în proiectul de colaborare pe care clubul salontan îl are cu Atalanta. Referito, la lotul pregătit de Dan Dobai, fundaşul Dumitru Vereş şi-a reluat pregătirea după ce a ratat etapa de debut a Diviziei B din cauza unei accidentări. Conducerea echipei salontane speră ca şi ceilalţi fotbalişti care s-au confruntat cu probleme de sănătate (Csehi, Farcău, Ibric şi Bonchiş) să fie refăcuţi în proporţie de 100% până la ora primului joc de pe teren propriu, programat, sâmbătă, de la ora 11.00, cu ACU Arad.