Tehnicianul Dan Petrescu (foto) a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a considerat, din motive personale, că este mai bine să plece de la Unirea Urziceni, subliniind că nu are nimic de reproşat niciunui oficial, jucător sau angajat de la gruparea ialomiţeană, cu care a câştigat campionatul în acest an.

Separare din motive personale
"Într-o zi poate mă voi întoarce, dacă voi fi dorit. Am considerat, din motive personale, că e mai bine să ne despărţim. Nu am ce să reproşez nimănui. Am avut şi şansa de a avea linişte, iar acest lucru m-a ajutat să creez un grup fantastic, cu care am avut rezultate. Au fost trei ani şi jumătate extraordinari la Unirea Urziceni în care am realizat lucruri la care nu ne aşteptam. Am realizat vise, am câştigat campionatul, am participat în Liga Campionilor, am disputat finala Cupei României. Poate că acesta este un mic regret al meu, că nu am câştigat şi Cupa României. Un regret este bineînţeles şi faptul că nu am reuşit să ne calificăm în optimile Ligii Campionilor, pentru că mai aveam de trecut de un singur meci, cel cu Stuttgart. Oricum, chiar dacă echipa se califica, nu rămâneam. A fost o decizie grea, dar personală, pe care nu aş vrea să o discut prea mult, o ţin pentru mine şi pentru familia mea", a menţionat Petrescu.

Ar antrena doar în străinătate
Tehnicianul a adăugat că nu este interesat să antreneze altă echipă din România: "Când s-a aflat că am încheiat contractul, am primit telefoane de la mai multe cluburi. Decizia pe care o voi lua se va dovedi doar în timp dacă a fost bună. Nu mă interesează nicio echipă din România". Petrescu a afirmat că i-ar plăcea să ia din nou o echipă de la zero. "Mă interesează să o iau de la zero cu o altă echipă. Îmi plac proiectele mai lungi, pentru că mi-am dat seama că dacă stai un an şi pleci nu prea eşti serios", susţine antrenorul.

Ofertă ademenitoare de la Kuban Krasnodar
Petrescu ar putea antrena în Rusia, pe Kuban Krasnodar, echipă retrogradată recent în liga a II-a, dar cu potenţă financiară şi ambiţii mari pentru noul sezon. Unele surse dau ca sigură plecarea românului la gruparea rusă cu care ar urma să semneze un contract cinci ani. În acest interval, Petrescu ar trebui să aducă un trofeu european la Krasnodar. Salariul este ademenitor, 1,5 milioane de euro pe an, şi ar creşte în funcţie de performanţele realizate. De asemnea, "Bursucul" mai are oferte de la o echipă din liga a II-a engleză şi din Orientul Mijlociu.

Răzvan Lucescu sau un antrenor străin la Unirea
Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat că noul antrenor va fi din străinătate. "Va fi un antrenor străin, care nu a mai lucrat în România, problema este dacă vine acum sau din vară. Îmi doresc ca Răzvan Lucescu să ne ajute până găsim soluţia optimă. Obiectivul nostru e calificarea într-o cupă europeană, pentru că titlul este greu de luat", a comentat Stoica.