CSM Universitatea Craiova - CSM Leonardo Oradea

Baschetbaliştii orădeni susţin, în această după-amiază, al doilea joc contra nou promovatei CSM Craiova, contând pentru jocul cu numărul 2 al play-outului, grupa 9-16. În prima partidă, desfăşurată vinerea trecută la Oradea, orădenii s-au impus la o diferenţă de 27 de puncte.

În mod normal, meciul de astăzi ar trebui să încheie socotelile între cele două grupări, o victorie a oaspeţilor fiind conform calculelor hârtiei. Chiar dacă a avut un parcurs modest în acest sezon de primă ligă, formaţia orădeană este evident superioară adversarei sale, acest lucru ieşind în evidenţă şi la primul joc dintre cele două echipe, când orădenii au făcut legea în teren chiar şi cu rezervele. E drept că oltenii s-au apropiat în câteva rânduri la cinci-şase puncte diferenţă atunci când au ieşit din teren titularii obişnuiţi, dar a fost doar un foc de paie, experienţa grupării de pe Criş spunându-şi cuvântul. La fel ar trebuie să fie şi astăzi, oaspeţii fiind cotaţi cu prima şansă, în caz de victorie orădenii urmând să întâlnească în ultimele jocuri ale acestui campionat învingătoarea întâlnirii Energia Rovinari - BC Târgovişte. Cei doi antrenori ai echipei orădene, Kosa Zoltan şi Veres Attila, au la dispoziţie întreg lotul şi probabil că vor miza mai mult pe jucătorii de bază pentru a tranşa definitiv soarta acestei dispute, evitând disputarea unui al treilea joc, la Oradea. Astfel, se vor afla în teren sau pe bancă Morris, Apostol, Djordjic, Bellucci, Trif, Lazar, Hora, Szijarto, Kiss şi Boitoş. În această grupă, se mai dispută partidele: BCMUS Argeş Piteşti - CSU Cuadripol Braşov 86-67 (conducând la general cu 2-0, echipa piteşteană s-a calificat pentru turul următor); BC Râmnicu Vâlcea - CS Otopeni (în primul joc, 100-92); Energia Rovinari - BC Târgovişte (66-80).