Atacantul brazilian Romario a fost suspendat 120 de zile în urma unui control antidoping pozitiv. Fostul jucător al lui FC Barcelona, în vârstă de 41 de ani, a fost depistat pozitiv la finasterid, după o partidă disputată de actuala sa echipă, Vasco da Gama, în luna octombrie, împotriva formaţiei Palmerias, în cadrul campionatului brazilian de fotbal. Atacantul, care a marcat în luna mai cel de-al 1.000-lea gol din cariera sa, a negat acuzaţiile de dopaj, susţinând că a utilizat un produs împotriva căderii părului, care conţinea respectiva substanţă, aflată pe lista produselor interzise sportivilor de performanţă.
La două zile după anunţarea rezultatului testului antidoping, Romario (foto, prim plan) a fost numit în funcţia de antrenor al echipei Vasco da Gama, dar a precizat că nu doreşte să renunţe, deocamdată, nici la cariera de jucător. Fotbalistul nu a fost prezent la audierea ce a avut loc marţi, în urma căreia s-a dictat suspendarea sa, fiind reprezentat de avocaţii clubului Vasco.