Războiul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bihor pare a fi luat sfârşit. Corpul de control al Ministrului Sănătăţii nu a găsit nimic în neregulă şi, într-un document de 48 de pagini, apreciază că măsurile luate de actualul şef au fost normale. În ceea ce-l priveşte pe liderul de sindicat Gheorghe Chiş acesta poate să rămână suspendat sau să muncească dacă vrea sporuri.

 

Conflictul de la SAJ Bihor a pornit de la faptul că managerul interimar Gheorghe Pintea a făcut în luna iulie trei plângeri la instanţele din Bihor, în trei dosare diferite. Primul se referea la compartimentul de achiziţii care ar fi făcut abuz în serviciu, curtea de Conturi găsind aici nereguli grave și amendând SAJ Bihor cu 120.000 de lei. Al doilea dosar l-a vizat pe actualul lider de sindicat Gheorghe Chiş, care ar fi fost pontat, primind salariu şi sporuri, ca şi când ar fi muncit pe ambulanţă dar care, în realitate, ar fi dat pe la muncă doar din când în când. Al treilea dosar era oarecum conexat cu primul pentru că îl viza pe acelaşi om pe care Curtea de Conturi l-a găsit în neregulă cu achiziţiile, Remus Cacuci, care ar fi fost promovat ilegal „cu delegare” pe funcţia de director economic, deşi era urmărit penal. În replică sindicalistul Gheorghe Chiș a acuzat presiuni din partea conducerii „pusă politic”, care ar avea un comportament lipsit de respect față de sindicatul pe care-l conduce și care ar sprijini celălalt sindicat nou format, Sindicatului pentru Viață Ambulanța Bihor, condus de asistenta Crina Ungur. Drept urmare, pentru a desluşi iţele acestui război, ministrul Sănătăţii a trimis în luna iulie corpul de control în vizită.

„Ieri a sosit raportul Corpului de Control al Ministrului şi totul este în grafic. Măsurile pe care le-am luat au fost bune”, a spus, pentru Crişana, şeful SAJ Bihor – Gheorghe Pintea.

În ceea ce-l priveşte pe liderul de sindicat al Organizaţiei Sindicale Ambulanţa Oradea, Gheorghe Chiş, suspendat din funcţie până pe 1 decembrie, acesta poate să rămână suspendat sau să se întoarcă la serviciu pe ambulanţă pentru a-şi câştiga, la fel ca şi ceilalţi, prin muncă, sporurile.