Duminică, 4 martie, profesorul Avram Geoldeş ar fi împlinit 65 de ani. Soarta a vrut însă ca distinsul om de cultură să participe la această aniversare din lumea celor drepţi. Anul trecut, pe 26 august, când s-a împlinit un an de la trecerea sa în nefiinţă, în oraşul său natal, Albac, regretatului artist i s-a decernat titlul post-mortem de cetăţean de onoare al localităţii. Avram Geoldeş, una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii muzicale bihorene contemporane, s-a născut în 4 martie 1942, în comuna Albac, judeţul Alba. A urmat cursurile Şcolii generale din Albac, Şcolii Normale de Învăţători - Cluj-Napoca şi Conservatorului "Gheorghe Dima", din Cluj-Napoca. În 1998, a obţinut titlul de doctor în muzicologie, specialitatea Stilistică muzicală. Şi-a început activitatea pedagogică la prestigiosul Colegiu Naţional "Emanuil Gojdu" şi, temporar, la Liceul "Iosif Vulcan" din Oradea. A fost membru fondator al Facultăţii de Muzică din Oradea, fiind unul dintre cei patru prim titularizaţi ai instituţiei. În cei zece ani de pedantă şi migăloasă aplecare spre studenţi, a urcat ierarhia universitară de la lector universitar la profesor universitar, a consolidat formaţia corală a facultăţii formată din studenţi de la specializarea pedagogie muzicală, a fost şeful catedrei teoretice, iar apoi, decanul Facultăţii de Muzică. În afara activităţii didactice, prof. univ. dr. Avram Geoldeş şi-a adus o semnificativă contribuţie la viaţa muzicală orădeană, prin conducerea dirijorală a corului "Hilaria", înfiinţarea şi conducerea corului "Camerata Felix", cu care a susţinut peste 400 de concerte în România, Ungaria, Bulgaria, Italia, Germania, Franţa şi Belgia. A înfiinţat şi a condus corul Institutului Pedagogic din Oradea, cu care a obţinut premii şi distincţii meritorii. A fondat şi a dirijat Corul Filarmonicii din Oradea, oferind publicului meloman orădean nenumărate revelaţii muzicale. Susţinuta activitate corală s-a concretizat în numeroase înregistrări radio şi CD-uri. A publicat monografia Filarmonicii de Stat din Oradea şi a susţinut comunicări ştiinţifice de specialitate (dirijat coral) la Bucureşti, Sinaia, Cluj-Napoca şi Oradea.