Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru motorina cu acciză redusă că trebuie să depună, până la data de 31 iulie, cererea trimestrială.
Cererile pot fi depuse la Centrul Judeţean APIA şi trebuie însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare. Alături de situaţia centralizatoare, cererea trimestrială trebuie să fie însoţită de copii ale facturilor de cumpărare a motorinei, cu precizarea că, pentru acest an, facturile de achiziţionare a motorinei trebuie să fie emise începând cu data de 27 mai 2010. Totodată, beneficiarii trebuie să depună dovada că deţin cont la Trezorerie. Potrivit APIA, beneficiarii din sectorul îmbunătăţiri funciare trebuie să prezinte situaţia cantităţilor de apă pentru irigaţii, copii ale facturilor de apă din care să reiasă volumul consumat, situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă trimestrului pentru care se solicită ajutorul de stat, precum şi copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei.