În perioada 11 - 13 octombrie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Bihor au desfăşurat o serie de activităţi educativ - preventive în câteva instituţii de învăţământ bihorene, în scopul informării elevilor şi studenţilor cu privire la măsurile care trebuie adoptate în vederea prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării tinerilor.

 

Tematica prezentată de poliţişti în cadrul întâlnirilor cu cei peste 300 de tineri a cuprins aspecte referitoare la grupul de prieteni, influenţe pozitive şi negative asupra grupului şi a individului, răspunderea penală a minorilor, faptele antisociale săvârşite în mediul şcolar, despre violenţă, agresiune şi prevenirea accidentelor rutiere. Totodată, tinerii au fost informaţi cu privire la principalele reguli de comportament, care, odată respectate, îi pot feri de a deveni victime, atât la domiciliu, în spaţiul public, cât şi la şcoală. În aceste zile, poliţiştii bihoreni au fost prezenţi la Şcoala cu clasele I - VIII „Avram Iancu", Şcoala cu clasele I - VIII „Sântandrei", Liceul Sportiv „Bihorul" şi în campusul universitar orădean.  Acţiunile preventive vor continua azi, la Liceul „Transilvania", începând cu ora 10.45, şi mâine, la Şcoala cu clasele I - VIII „Octavian Goga", cu începere de la ora 10.00.