Comemorarea victimelor Holocaustului din Oradea va avea loc luni, 9 octombrie, de la ora 12.00, la monumentul martirilor evrei, str. Mihai Viteazul nr. 2. Evocarea evenimentului va reveni prof. univ. dr. Aurel Chiriac, urmat de un moment de reculegere şi rugăciune. Manifestarea comemorativă se va încheia cu depuneri de jerbe şi flori. Instituţiile implicate în organizare sunt: Prefectura Bihor, Comunitatea Evreilor din Oradea şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor.