Ultimele lupte pentru eliberarea ţării au fost dintre cele mai sângeroase. Bătălia pentru Oradea a reprezentat unul din cele mai importante momente ale eliberării ţării de sub ocupaţi germano-ungară. Unii, dorind să minimalizeze importanţa actului au subliniat doar că pe 12 octombrie 1944 oraşul a fost părăsit de trupele inamice. Dar au uitat că acesta era rezultatul unor lupte grele precedente. Din punct de vedere tactico-strategic, cele două comandamente, român şi sovietic, au executat o manevră din adâncime. Dacă în prima decadă a lunii septembrie exista pe Valea Crişului Negru doar Divizia 3 Munte, în zilele de 15, 16 ale aceleeaşi luni au conjugat, debuşând din Munţii Apuseni, două mari unităţi sovietice şi Divizia “Tudor Vladimirescu”, aduse din sudul oraşului Târgu-Mureş. Aceste forţe militare au eliberat Beiuşul în 22 septembrie, apoi atâtea alte localităţi în ofensiva spre Oradea. La 25 septembrie a intrat în luptă Divizia “Tudor Vladimirescu”, la stânga Diviziei 337 Infanterie, sovietică, şi având în dreapta Divizia 3 Munte, conturându-se astfel o puternică forţă combativă pentru eliberarea Oradiei. Începând cu 27 septembrie, Regimentele româneşti 1 şi 3 Infanterie au cucerit aerodromul, cimitirul, fabricile de cărămidă şi Şcoala de jandarmi. Rezistenţa inamicului a devenit tot mai puternică. Escadrile de 30-40 avioane în picaj atacau permanent. În 28 septembrie, germanii au aruncat în luptă trei Divizii maghiare de Infanterie şi două divizii de tancuri, pentru a contracara de-a lungul şoselelor Oradea-Salonta şi Oradea-Beiuş. Au eşuat pe cea de-a doua direcţie. Alte forţe care au împrospătat rezistenţa inamică au fost Diviziile 23 Blindată şi 76 Infanterie, germane, respectiv Armata 3 ungară. Oradea era un bastion strategic în Câmpia de Vest, iar inamicul nu dorea nicicum să renunţe la el. Luptele au devenit tot mai grele. Atacul contraofensiv inamic a fost puternic pe direcţiile Oradea-Hidişelul de Jos şi Haieu-Cordău. Începând cu 30 septembrie, unităţile Corpului 33 sovietic, din care făceau parte şi Diviziile româneşti 3 Munte şi “Tudor Vladimirescu”, au trecut la apărarea sudului oraşului. A căzut, grav rănit colonelul Nicolae Gambrea, comandantul Diviziei “Tudor Vladimirescu”, iar comanda a fost preluată de colonelul Mircea Haupt. În ziua de 11 octombrie 1944, după o amplă pregătite de artilerie şi aviaţie, trupele româno-sovietice au declanşat ofensiva pe direcţiile Leş, Nojorid, Oradea şi Băile Felix. Până seara au fost înfrânte rezistenţele inamice, iar localităţile Chişirid, Leş, Nojorid, eliberate. Eliberarea Oradiei s-a produs în dimineaţa de 12 octombrie, iar în după-amiaza aceleeaşi zile, graniţele româneşti au readuse la firesc. Mereu un gând de pioşenie pentru eroii români şi sovietici eliberatori. Pentru eroul locotenent-colonel Ioan Buzoianu şi pentru sutele şi sutele de militari căzuţi la datorie, îngropaţi la Oradea, Nojorid, Leş şi în atâtea alte locuri. Pentru ca noi să avem un oraş liber şi demn. Să nu uităm să apărăm libertatea, sub toate aspectele ei, şi să nu uităm să fim demni. Ce s-a întâmplat după aceea? După eliberarea întregii ţări a venit… ocupaţia. Trupele bolşevice invadatoare au fost dislocate peste tot, inclusiv în zona de vest a ţării. Unele trupe sovietice eliberatoare s-au transformat în trupe de ocupaţie. Libertatea, atât de scump plătită, a fost oprimată. Au urmat ani grei sub dictatura Partidului Muncitoresc Român şi agenţilor N.K.V.D. După ce sovieticii au părăsit ţara, regimul represiv s-a diminuat mult, iar din punct de vedere social s-au înregistrat progrese. Cum e Oradea la 62 de ani de la eliberare? Oraşul a cunoscut o evoluţie pozitivă de-a lungul timpului, dar, ca atâtea alte localităţi din ţară, a cunoscut şi efectele negative ale tranziţiei: diminuarea semnificativă a natalităţii, scăderea nivelului de trai… Şomajul există şi el, dar se menţine mult sub indicele general. La mulţi ani, Oradea! Îţi urăm democraţie, curăţenie, civilizaţie, creşterea nivelului de trai, abolirea corupţiei şi asfaltarea tuturor drumurilor!