IMM-urile din toată țara pot depune cereri de finanțare în cadrul unui apel de proiecte nou din Programul Operațional Regional, respectiv operațiunea 2.2. - Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii. 

Fondurile nerambursabile, prevăzute de schema aflată deocamdată în stadiul de proiect, vor fi cuprinse între 200.000 și 1.000.000 de euro, iar solicitanții vor putea depune proiecte atât pentru dezvoltarea afacerii existente, cât și pentru diversificarea activităților desfășurate în prezent. În cadrul acestui apel de proiecte este eligibilă activitatea economică desfășurată prin intermediul unui singur cod CAEN din cadrul celor prevăzute prin POR 2.2. Ghidul solicitantului prevede următoarele categorii de beneficiari eligibili: IMM-urile non-agricole urbane; întreprinderile mijlocii non-agricole rurale. Reamnintim că, potrivit legii, întreprinderile sunt clasificate în întreprinderi mici, mijlocii sau mari, în functie de trei criterii: numărul de salariați; cifra de afaceri; valoarea activelor totale.

Concret, atunci când numărul mediu de salariați este mai mic de zece, dar și cifra de afaceri se situează sub pragul de două milioane de euro, societatea este considerată microîntreprindere. Dacă societatea are peste 250 de angajați și o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, atunci ea se încadrează în categoria întreprinderilor mari, excluse de la finanțare în cadrul prezentului apel de proiecte. O întreprindere va putea depune proiect pentru dezvoltarea activității desfășurate până în prezent, dar și pentru crearea unei linii de producție (sau prestare a serviciilor) noi, pe care nu a desfășurat-o până în prezent. Totodată, printre criteriile de eligibilitate se mai află: solicitantul de sprijin nerambursabil trebuie să fi desfășurat activitatea propusă în proiect pentru o perioada de cel putin trei ani calendaristici înainte de depunerea cererii de finanțare; în acest interval de trei ani nu se acceptă perioadele în care activitatea a fost suspendată temporar; societatea trebuie să fi înregistrat profit din exploatare cel puțin în anul anterior depunerii cererii de finanțare; solicitantul a obținut venituri din exploatare în domeniul vizat de investiție în fiecare din ultimele trei exerciții financiare încheiate; solicitantul a avut un număr mediu de cel puțin cinci salariați la data ultimului bilanț încheiat; solicitantul dispune de resursele financiare pentru a asigura implementarea optimă a proiectului, în condițiile decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile.

Vor fi eligibile în cadrul acestui apel următoarele investiţii: achiziția de active corporale: construcții; echipamente tehnologice și utilaje; echipamente informatice de natura mijloacelor fixe; mobilier și birotică de natura mijloacelor fixe; echipamente destinate obținerii unei economii de energie, dar și sisteme care utilizează surse de energie regenerabile; achiziția de active necorporale: brevete şi licențe; mărci comerciale; programe informatice. Bugetul total disponibil pentru acest apel de proiecte este de 172,94 de milioane de euro. Doar proiectele care au obținut cel puțin 85 de puncte vor fi contractate în primele două luni de depunere, urmând ca sesiunea de depunere să fie prelungită automat cu alte patru luni dacă vor rămâne fonduri nealocate, pragul de calitate (punctajul necesar) scăzând la 80 de puncte în luna trei, 75 de puncte în luna patru, 70 de puncte în luna cinci și 50 de puncte în luna șase. Trebuie precizat că în momentul de faţă Ghidul solicitantului se află în dezbatere publică, urmând ca în perioada următoare să fie posibilă depunerea electronică a proiectelor prin intermediul platformei disponibile la adresa www.fonduri-ue.ro/mysmis.