În urmă cu un an, executivul orădean se dădea de "ceasul morţii" să finalizeze ceea ce s-a dorit a fi tranzacţia anului: cumpărarea a 23 de tramvaie second-hand de la Societatea de Transport din Berlin, iar pentru a-şi atinge scopul s-a recurs chiar la presiuni şi şantaje emoţionale împotriva persoanelor care s-au împotrivit acestui proiect. Pentru a pune capăt valului de critici care s-au ridicat împotriva iniţiativei Primăriei Oradea s-a adus un argument cât se poate de presant: o ofertă ce avea un termen limitat. Astfel, dacă tranzacţia nu se realiza până pe 31 octombrie 2005, afacerea era pierdută definitiv, lucru care ar fi trebuit să închidă pentru totdeauna gura "detractorilor". Însă totul s-a dovedit a fi o cacealma pusă la cale de executivul local orădean, care, în acest fel, a urmărit să-i reducă la tăcere pe cei care ar fi încercat să le compromită afacerea. Dovada că totul a fost o simplă stratagemă a edililor este că, la un an de la primele contacte cu reprezentanţii regiei de transport berlineze, tramvaiele mult dorite încă mai aşteaptă vreun cumpărător de mâna a două. Cu toate că, încă din 8 februarie a.c., executivul local a primit "undă verde" din partea instanţei de contencios administrativ pentru achiziţionarea tramvaielor la preţul astronomic de 67.000 euro pe bucată, cele şase luni care s-au scurs de atunci nu s-au soldat cu vreun rezultat. Dacă într-o primă fază inerţia edililor orădeni a fost justificată de faptul că în presa poloneză ar fi apărut o ştire din care rezulta că tramvaiele râvnite de noi ar fi fost deja achiziţionate de o autoritate locală din Polonia, mai apoi, letargia executivului orădean şi a OTL s-a justificat prin faptul că, în Germania, se desfăşura Campionatul Mondial de Fotbal, iar acum noua scuză găsită este perioada vacanţelor. "Până în septembrie, majoritatea germanilor sunt în vacanţă. Ultima dată am luat legătura cu ei în urmă cu două săptămâni şi ne-au spus să avem răbdare. Pe la sfârşitul lui septembrie ar trebui să încheiem contractul, iar pâna la sfârşitul anului, tramvaiele ar trebui să ajungă la noi", a declarat Corneliu Lupău, director executiv OTL. Pe lângă cei 1.550.000 euro, cât va cheltui Primăria cu cele 23 de tramvaie vechi de 20 de ani, se mai adaugă şi transportul lor din Germania în România, care se ridică la 138.000 euro...