La urma urmei, amândoi sunt politicieni cu personalităţi puternice şi cu priză la electorat. Unii, mai mult decât alţii. Ambii sunt dispuşi să se dea cu Washingtonul în anumite privinţe. Unde mai pui că niciunul nu rezistă prea mult la băutură şi de cum alcoolul începe să le danseze prin vene, apar şi prostiile pe gură. Niciunul dintre preşedinţii în cauză nu este prea agreat de Moscova. Însă, spre deosebire de Sarkozy, a cărui vizită la Kremlin a fost un eşec total, Băsescu este pur şi simplu ignorat de rusnaci, nu ar primi niciun codru de pâine cu apă chioară, dacă ar ajunge să efectueze o vizită la Moscova. Apoi, cu toate că Sarkozy beneficiază de atribuţii constituţionale pentru care Băsescu ar face orice ca să le obţină şi să-şi întărească astfel tendinţele dictatoriale şi cultul personalităţii, care se dezvoltă încet şi sigur, liderul francez a evitat cu grijă să-şi pună opoziţia în cap. Ba din contră, a ştiut şi a reuşit să-şi apropie multe personalităţi din rândurile ei. Pentru că, altfel, reformele de care are nevoie Franţa nu ar fi putut fi puse în practică. Pe Băsescu îl doare în pantalonii de marinar de reforme. El vrea să fie singurul "cel mai curat şi mai breaz" împotriva tuturor celorlaţi, care sunt neisprăviţi şi corupţi. O astfel de abordare duce numai la un circ ieftin, circ care îi este atât de drag lui Băsescu. În Franţa, din contră, astfel de manifestări nu sunt tolerate în politică. Nici măcar cele de mică amploare. Idila dintre Sarkozy şi fotomodelul Carla Bruni a fost criticată în toată presa franceză, amintindu-i-se liderului francez că poporul doreşte reformele promise în campania electorală şi nu să fie martorul idilelor sale amoroase. La noi, românii au obosit să aştepte de la politică soluţii. Pentru că soluţiile tot nu vor veni. În afară de a-şi mări averile personale prin acte de corupţie anchetate doar de ochii lumii, politicienii români nu ştiu să facă altceva. Doar circ ieftin de mahala. Asistăm la un fel de telenovelă în care Băsescu şi Tăriceanu se acuză de infidelităţi în stil sud-american, cu urlete şi istericale şi cu rufe spălate în public, iar românii au uitat cu desăvârşire de ce i-au votat. Poate din cauza promisiunilor electorale, dar acestea nu mai sunt luate de nimeni în serios de mult timp. Pentru politrucii noştri mai important este succesul propriu şi este de necuantificat cât de împliniţi sunt când adversarii politici au eşecuri. Aceasta este raţiunea lor de a exista. Doamne fereşte să pună mâna să facă ceva pentru ţara asta şi poporul ăsta! Că vrem, nu vrem, Franţa nu e ca România şi nici Bucureştiul nu e Micul Paris. Nici pe departe...