Maratonul fotbalistic organizat, duminică, la sala de sport LPS Bihorul, de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor (AJF) s-a încheiat cu succesul previzibil, dar mai mult decât meritat al liderului Diviziei D, Lotus Felix, formaţie pregătită de Lucian Ciocan. Chiar dacă o parte dintre jucători au jucat, cu o zi mai devreme, la alte competiţii, unii la competiţia de la Sala Sporturilor, alţii la un turneu de sală în Ungaria, acest lucru nu i-a împiedicat să joace la fel de bine şi duminică şi să contribuie la marşul fără înfrângere al Lotusului şi la adjudecarea trofeului pus în joc. Mai mult, Ciprian Pup, tot de la Lotus, a fost recompensat şi cu diploma cuvenită golgeterului competiţiei. Din păcate, bucuria victoriei pentru fotbaliştii şi conducătorii divizionarei D a fost umbrită de grava accidentare a unuia dintre cei mai buni fotbalişti ai săi, Adrian Răican, acesta suferind o fractură de tibie de şi peroneu, fiind în pericol de a-şi încheia prematur cariera. Înaintea disputării primului meci s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Ionuţ Borza, fotbalist care a decedat cu câteva zile în urmă. Cele nouă formaţii înscrise au fost repartizate în două grupe, una de cinci, cealaltă de patru, prima clasată câştigându-şi un loc în finală, iar echipele de pe locul doi şi-au disputat finala pentru locul trei. Grupa A Cetatea Biharia - Lotus Felix 2-3 Dinamo Oradea - Crişana Tinca 0-6 Lotus - Dinamo 7-2 Partizanul Sânnicolau Român - Biharia 5-1 Dinamo - Partizanul 1-5 Tinca - Lotus 1-5 Tinca - Biharia 4-1 Lotus - Partizanul 4-1 Partizanul - Tinca 5-1 Biharia - Dinamo 4-5 În această grupă, pe primul loc s-a clasat Lotus Felix, care s-a calificat pentru finala competiţiei, iar Partizanul Sânnicolau s-a calificat pentru finala mică. Grupa B Vulturul Dobreşti - Regiana Cefa 2-1 Stăruinţa Săcueni - Termal Livada 4-2 Dobreşti - Săcueni 3-2 Cefa - Livada 3-3 Săcueni - Cefa 0-6 Livada - Dobreşti 1-4 Pe primul loc s-a situat Vulturul Dobreşti, urmată de Regiana Cefa. Finala mică: Regiana Cefa - Partizanul Sânnicolau 3-0 (neprezentare a echipei din Sânnicolau) Finala mare Lotus Felix - Vulturul Dobreşti 4-1 (1-1) Au înscris: Szelesi, Pup 2, Cuc / Tudor Lotus: Câmpan - Szelesi, Bodea, Pup, Toth, Pereţ, Cuc, Şimoc, Pavel. Antrenor: Lucian Ciocan Vulturul: Burescu - Herman, Heciu, Vesa, Moţiu, Erdei, Dume, Ciuhandu, Tudor, Tuduce, Ursuţ, Mal, Hajdu. Antrenor: Valentin Vesa