Asociaţia Columbofilă Voiajorul Bihor organizează, în perioada 8-9 decembrie a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor, Expoziţia Internaţională Voiajorul.

În cele două zile, publicul are posibilitatea să admire 200 de porumbei voiajori. Exemplarele prezentate vor fi din Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş, Timiş, Arad şi Ungaria (Debrecen), fiecare oraş fiind reprezentat de cei mai buni 15 porumbei voiajori. Printre invitaţii la expoziţie se numără şi preşedintele Federaţiei crescătorilor de porumbei din România, Florin Bilan, precum şi cel al Federaţiei maghiare, Istvan Bartos. Categoriile la care vor fi expuşi porumbeii sunt viteză, demi-fond, fond şi maraton, fiecare având alături o fişă cu performanţele înregistrate. La expoziţie va fi prezent şi porumbelul care în anul 2005 a înregistrat recordul de distanţă Barcelona-Oradea la concursul european, precum şi veteranii filialei orădene, care îşi vor prezenta exemplarele. Expoziţia va fi deschisă publicului astăzi, între orele 10.15-16.00, şi mâine, între 10.00-16.00, iar preţul unui bilet de intrare este de 5 RON.