Inspectorii de specialitate aparţinând Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor continuă să efectueze, în această perioadă, acţiuni de eradicare şi asanare a anemiei infecţioase ecvine.
Astfel, dintr-un total de 627 de cabaline bolnave, existente efectiv în gospodăriile populaţiei, până la această dată au fost evaluate în vederea despăgubirii, un număr de 582 de cabaline, din care au fost expediate la abator, în vederea sacrificării, 117. "Ritmul extragerii animalelor bolnave din efective este de aproximativ 150-200 de cabaline pe săptămână. Estimăm că, până la data de 15 iunie, vor fi extraşi toţi caii bolnavi de anemie infecţioasă" - afirmă dr. Mircea Gelu Budău, director coordonator al DSVSA Bihor. "Totodată, facem cunoscut faptul că DSVSA a întocmit documentaţia necesară efectuării plăţilor eferente despăgubirii cailor preluaţi şi că banii au fost alocaţi, urmând ca, în perioada următoare, să fie viraţi în conturile proprietarilor de la care au fost preluaţi caii bolnavi" - a ţinut să ne mai precizeze directorul coordonator al instituţiei.