Ascuns sub banchetă Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Episcopia Bihor l-au depistat în trenul rapid Braşov-Budapesta, ascuns sub o banchetă, pe Neculai V., de 28 de ani, care intenţiona să treacă fraudulos frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în Italia, de unde a fost retuarnt în 2003. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Carte verde falsificată La intrarea în ţară, în PTF Borş, a fost depistat Ion M., de 28 de ani, cetăţean moldovean, care conducea un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, prezentând la controlul de frontieră o asigurare de tip "Carte verde", în care au fost şterse rubricile barate pentru a justifica valabilitatea în România şi Republica Moldova. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. Trecere ilegală a frontierei La intrarea în ţară, în PTF Borş, a fost depistată Maria C., de 33 de ani, care a trecut fraudulos în luna ianuarie 2002, din Portugalia în Marea Britanie, fără a poseda viză de intrare pe teritoriul acestei ţări. Celei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin.