Mai mereu plecată din postura de candidată la o medalie, dar aproape totdeauna eliminată prematur, naţionala iberică are acum un culoar favorabil, cel puţin pentru această primă fază. Dominaţia fotbalului spaniol în competiţiile continentale dau speranţe suporterilor acestei echipe într-un parcurs cât mai lung la acest Mondial. Calificată în premieră la un turneu final de anvergură, Ucraina şi ţarul Şevcenko vor să ajungă cât mai sus, dar va fi greu pentru o debutantă la marele rendez-vous al fotbalului mondial. Tunisia şi Arabia Saudită se bucură că au ajuns aici, iar dacă vor reuşi mai mult, atunci totul va fi OK şi va fi sărbătoare acasă.