Câteva zeci de tineri au participat, din nou, ieri, la confruntări cu poliţiştii, care au lansat în faţa Parlamentului grec gaze lacrimogene, la finalul unei manifestaţii, la Atena, împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern. Tinerii, care s-au implicat în confruntări cu forţele de ordine încă de la începutul manifestaţiei, au ajuns în fruntea coloanei de mii de manifestanţi şi au lansat coctailuri Molotov şi alte diverse proiectile împotriva poliţiştilor care asigurau paza Parlamentului. Poliţiştii au utilizat gaze lacrimogene pentru a-i dispersa.