Pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului municipal Beiuş s-a aflat şi problema indexării impozitelor şi taxelor locale, inclusiv a celor ce se aplică în pieţele şi parcările urbei. Plenul a hotărât ca impozitele pe terenuri şi clădiri să fie indexate, deocamdată, cu 10%. Procentul final cu care impozitele menţionate vor fi indexate va fi stabilit prin noiembrie-decembrie a.c., în funcţie de rata inflaţiei, majorarea urmând să se aplice de la 1 ianuarie 2006. Cât priveşte taxele locale, acestea au fost indexate cu 20%, noile tarife intrând în vigoare de la 1 iulie a.c. Prin urmare, beiuşenii care doresc eliberarea vreunui act de la Primărie, cei care zăbovesc cu autoturismele în parcările publice şi, mai ales, cei care cumpără din pieţele urbei vor simţi greutatea leului greu şi datorită acestei hotărâri a Consiliului municipal. Pentru că, dacă taxele de piaţă au crescut cu 20%, ne putem iluziona că producătorii agricoli şi ceilalţi comercianţi vor ţine preţurile pe loc? Şi, pentru că tot veni vorba de pieţe, consilierul Ioan Galea a arătat că de la administraţia acestora nu a văzut "nici un raport de activitate, nici un plan de măsuri". Primarul Odobasianu s-a angajat că, în august, va chema la raport Administraţia Pieţelor Beiuş.