Preşedintele rus Dimitri Medvedev a anunţat în week-end intenţia Moscovei de a-şi păstra sfere geografice de interes prioritar în apropierea frontierelor sale. Liderul de la Kremlin a punctat că ţara sa are interese la fel ca alte state şi va face totul pentru a-şi apăra aceste interese, aşa cum alţii şi le apără pe ale lor. Medvedev a subliniat că aceste regiuni includ statele din vecinătatea frontierelor sale, dar nu numai.

Aceste afirmaţii, din perspectiva conflictului cu Georgia, au darul de a trezi nelinişti politice în statele vecine Rusiei, mai ales cele care în componenţa populaţiei lor au minorităţi rusofone constante. Oricare dintre aceste state care îşi manifestă vreo nemulţumire la adresa Kremlinului poate fi sigur că este luat în vizor. Poate cel mai elocvent exemplu în acest sens este Ucraina, pentru că peninsula Crimeea este locuită în majoritate de ruşi, fiind revendicată de mai multe voci naţionaliste de la Moscova.
Oricum, declaraţiile lui Dimitri Medvedev cu referire la regiunile de interes ale Rusiei vor fi primite cu îngrijorare şi de Occident, nefiind exclus să fie interpretate ca afirmarea unor ambiţii imperiale asupra fostului spaţiu sovietic. Dar dacă stăm să ne gândim mai bine chiar asta este, iar metodele folosite (vezi Georgia) au cel mai pur caracter bolşevic.
De asemenea, declaraţia şefului de la Kremlin a venit cu o zi înaintea summitului extraordinar al Uniunii Europene, convocat tocmai pentru a fi dezbătut viitorul relaţiilor Uniunii Europene cu Rusia, după conflictul georgian.
Medvedev a reiterat faptul că Moscova va apăra viaţa şi demnitatea cetăţenilor ruşi, oriunde se află aceştia. De fapt, acesta a fost şi motivul justificator al intervenţiei militare din Georgia, şi anume apărarea cetăţenilor ruşi din Osetia de Sud şi Abhazia împotriva forţelor georgiene. Rusia a recunoscut deja independenţa celor două regiuni separatiste şi mai mult ca sigur că nu se va feri să le ofere ajutor, inclusiv militar.
Cu toate că a fost aspru criticată de Occident pentru acţiunile din Georgia, Rusia, prin vocea liderului său, s-a arătat dornică de a evita confruntări şi izolări internaţionale, accentuând faptul că doreşte relaţii de prietenie cu Europa, Statele Unite şi nu numai.
În privinţa SUA, Medvedev şi-a exprimat din nou antipatia, deja cunoscută, în legătură cu lumea unipolară dominată de Washington, acuzând că un astfel de sistem este generator de conflicte şi de instabilitate a ordinii mondiale, care trebuie să se supună fără echivoc dreptului internaţional.