Zilele trecute, în părculeţul de pe strada Sfântul Apostol Andrei, Uniunea Femeilor -Bihor a organizat o acţiune cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. La eveniment au participat peste 70 de copii, aceştia înscriindu-se la toate concursurile pregătite de organizatori. Printre jocurile la care numărul participanţilor a fost peste aşteptările organizatorilor au fost : desene pe asfalt, alergare în saci, trasul sforii ş.a. La sfârşitul competiţiei, micuţii au fost premiaţi, fiecare primind pacheţele cu dulciuri şi diplome.