Un eveniment religios deosebit pentru comunitatea slovacă din această parte a țării a avut loc sâmbătă, 27 august 2016. Este vorba de sfințirea celui mai nou ansamblu creştin catolic din Bihor, pe cea mai înaltă culme din comuna Suplacu de Barcău, localitatea Valea Cerului. Evenimentul a depășit granițele Bihorului, fiind prezenți credincioși din Sălaj, Satu Mare, Cluj, Hunedoara și Arad. Ansamblul constă într-o cruce înaltă de 13 metri, cu simbolul Sfintei Inimi a lui Iisus hramul bisericii din Valea Cerului, o grotă de rugăciuni închinată Sfântului Anton de Padova, precum şi o cale a Crucii Golgota.

 

Centrul ansamblului este dominat de o cruce înaltă de 13 metri, asamblată din bare metalice, decorată şi ea cu simbolul Sfintei Cruci a lui Cristos, iar în spatele acesteia şerpuieşte o altă alee până la o micuţă capelă închinată Sfântului Anton de Padova, unde pelerinii care vor poposi aici se vor putea ruga şi medita.

„Este un ansamblu creștin la realizarea căruia s-a alăturat întreaga comunitate din zonă. O familie a dăruit terenul, alții au contribuit cu bani și materiale – piatră, nisip etc., la care se adaugă munca fizică a oamenilor, între 30-40 de persoane muncind zilnic, cot la cot, de dimineața până seara...”, ne-a declarat deputatul Adrian Merka, reprezentant al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, iniţiator al acestei realizări, împreună cu familia sa, cu sprijinul preotului paroh Mercsak Anton, din Borumlaca, şi întreaga comunitate slovacă din zonă.

„Un asemenea ansamblu creştin este foarte greu de realizat. El era necesar pentru a evidenția frumusețea locului, dar și pentru a avea un pilon de rezistență a creștinismului. A fost construit pentru a dăinui, fiind dedicat comunităţii catolice slovace şi celor care cred în creştinătate”, a mai spus interlocutorul nostru.

Sfinţirea a fost oficiată de un sobor de aproximativ 30 de preoţi romano şi greco-catolici, condus de episcopul auxiliar al Bratislavei, Jozef Haľko, ce slujeşte slovacii din Diaspora, alături de Bocskei Laszlo, episcopul romano-catolic al Oradiei, şi de Virgil Bercea, episcopul greco-catolic, care, ulterior, au oficiat şi Sfânta Liturghie, cu rugăciuni în limbile slovacă şi română. Complexul creștin este alcătuit din 14 stațiuni, simbolizând momente din patimile lui Cristos pe drumul Crucii, Crucea și Capela. Se remarcă, în mod deosebit, Crucea, monument arhitectonic, construit din aluminiu și oțel, înalt de 13 metri, dotat cu instalații de iluminat, care este vizibil de la mare distanță, atât ziua, cât și noaptea, din cele patru zări. Amplasarea complexului în acest loc, la o altitudine de aproximativ 500 de metri, va deveni loc de pelerinaj creștin, indiferent de confesiune.

„Crucea este simbol al creștinătății, speranță și încredere în Dumnezeu. Sfințirea și binecuvântarea „Căii Crucii” este un eveniment rar, un moment de unicitate în viața unui om”, a spus Bocskai Laszlo, episcopul romano-catolic de Oradea.

După oficierea ceremonialului de sfințire a complexului, a luat cuvântul Adrian Merka, unul din inițiatorii acestui complex, care a arătat că locul ales pentru această construcție monumentală romano-catolică străjuiește împrejurimile locuite de slovaci: „Aici începe calea slovacilor și trebuie să fie baza creștinătății lor”.

La rândul său, preotul romano-catolic Anton Mercsak, parohul bisericii din Borumlaca, sufletul acestei inițiative, a arătat că „această „golgotă” cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, ca și biserica, este un loc de rugăciune și reculegere”. El a transmis mulțumiri tuturor credincioșilor slovaci care, prin muncă sau bani, au participat la această măreață construcție. De asemenea, felicitări și mulțumiri au fost adresate familiei Merka, Frantișek și Leontina, care, prin decență, statornicie și înțelepciune, îndrumă comunitatea de slovaci spre credință și păstrarea identității lor.

În finalul cuvântării sale, episcopul romano-catolic Bocskei Laszlo a adus mulțumiri episcopului auxiliar de Bratislava Jozef Haľko, precum și Preasfințitului episcop Virgil Bercea, pentru participarea la oficierea împreună și sfințirea acestui important complex creștin. De asemenea, a dat citire documentului emis de Episcopia romano-catolică de Oradea, care consfințește sfințirea complexului „Calea Crucii”.