"La fête des Rois", adică "Ziua Regilor", a fost titlul lecţiei deschise de la Comisia metodică a profesorilor de limbi străine de la Şcoala cu clasele I-VIII "O. Goga" Oradea, propunătoare fiind dna profesoară Steluţa Carp. A fost o reuşită şi atractivă lecţie de limbă, cultură şi civilizaţie franceză la clasa a VII-a C, pornind de la cartea "Sărbătorile în Franţa". Elevii au aflat că deja romanii sărbătoreau luna ianuarie, alegeau rege pentru o zi şi toată lumea trebuia să i se supună. În secolul al IV-lea, creştinii au transformat această sărbătoare în sărbătoare creştină. În ziua de 6 ianuarie - "Epiphanie" - se trag la sorţi regii pentru a sărbători sosirea magilor la ieslea pruncului Iisus. Cu această ocazie, se face o plăcintă şi în ea se pune un răvaş. Cel care găseşte răvaşul în felia sa de plăcintă este "rege pentru o zi" şi i se pune pe cap o coroană. La clasa a VII-a C, toţi copiii au purtat pe cap o coroană (confecţionată dinainte) la sfârşitul orei, iar după o reuşită conversaţie admirabil condusă de dna profesoară Carp în limba lui Voltaire, au savurat tradiţionala plăcintă, ca răsplată, poate, pentru efortul de a-şi etala cât mai bine cunoştinţele de limbă franceză. Răvaşul a fost găsit de elevul Alin Laza, dar toţi elevii au fost "regi" împreună cu profesoara lor.