Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei va intra în vigoare, astăzi, după ce în urmă cu trei zile a fost publicată în Monitorul Oficial. În ceea ce priveşte refeorma justiţiei, actul normativ modificarea şi completează legile privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), organizarea judiciară şi statutul magistraţilor. Fără cumul de funcţii... Legea 247/2005 stabileşte ca la articolul 24 din legea 317/2004 să se adauge un alineat nou, potrivit căruia, "membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă". Totodată, potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, astfel cum a fost modificat, "judecătorii şi procurorii aleşi ca membri ai CSM îşi suspendă activitatea", urmând ca "la încetarea mandatului cei care au optat pentru suspendarea activităţii să îşi reia activitatea de judecător sau de procuror". La acelaşi articol, se intrduc trei noi alineate, potrivit cărora membrii aleşi ai CSM aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a legii pot opta pentru suspendarea activităţii de judecător sau de procuror până la terminarea mandatului, opţiunea lor urmând să fie transmisă în scris preşedintelui CSM, în termen de 30 de zile. Totodată, membrii aleşi ai CSM care deţin o funcţie de conducere la instanţe sau la parchete pot opta pentru suspendarea din funcţia de conducere respectivă. Perioada în care judecătorul sau procurorul este membru al CSM constituie vechime în muncă, potrivit noii legi. ...dar cu cumul de venituri Noile prevederi stabilesc, prin modificările aduse Legii 303, privind statutul magistratului care sunt drepturile de care beneficiază magistraţii, după pensionare sau eliberare din funcţie la cerere. Astfel, potrivit articolului 81 al Legii 303, modificată, magistraţii cu o vechime de cel puţin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei legale, de pensie de serviciu, în cuantum de 80 la sută din veniturile brute realizate în ultimele 12 luni înainte de pensionare. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care a exercitat funcţia de avocat, fără ca acestea să fie mai mari de zece ani. Totodată, judecătorii şi procurorii miliari pot opta între pensia de serviciu şi pensia militară de serviciu, şi le pot cumula cu alte venituri din activităţi profesionale, indiferent de nivelul veniturilor respective.