Programat iniţial la mijlocul lunii februarie, turneul de futsal organizat de AJF Bihor va fi devansat cu o săptămână, desfăşurându-se în perioada 5-6 februarie. De asemenea, a fost schimbat şi locul unde va avea loc competiţia, noua destinaţie fiind sala de sport a LPS Bihorul şi nu cea a Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu", unde a avut loc ediţia de anul trecut al întrecerii. Echipele care doresc să participe sunt rugate să se prezinte la sediul AJF, unde vor primi informaţii suplimentare şi vor putea completa şi formularele de înscriere. Data limită pentru înscrieri este, joi, 3 februarie. Adunarea Generală, pe 5 martie În şedinţa de miercuri a Biroului Executiv din cadrul AJF Bihor s-a hotărât printre altele ca Adunarea Generală a asociaţiei să aibă loc în data de 5 martie, cu două săptămâni înainte de începerea returului Diviziei D la fotbal.