„Mergeţi pe urmele vitejilor lui Ştefan cel Mare şi ai lui Mihai Viteazul” În Ziua Adormirii Sfintei Fecioare Maria, 15 August 2006, la ora 12,00 în dangătele clopotelor, se cheamă la apel simbolic, în Piaţa „1 Decembrie 1918”, unităţile Diviziei şi Brigăzii 11 Mecanizate (Infanterie), toţi rezerviştii, militarii în retragere şi veteranii de război. În faţa Soldatului român, avem a face mărturie prin prezenţă, prea-plinului inimilor noastre. În anul 2004, veteranii diviziilor americane, engleze, franceze, canadiene şi germane, s-au întâlnit după 60 de ani, pe plajele din Normandia, într-un gest de o splendidă împăcare cu trecutul dar şi de onoare. Dacă ei au trecut Atlanticul, noi vom trece Crişurile. Acum 90 de ani, la chemarea Ţării, prin vocea regelui Ferdinand Întregitorul, în dangătele clopotelor tuturor bisericilor, românii din Regat treceau Carpaţii, nu pentru vremelnice cuceriri, ci pentru a ne întregi. Înaltul Ordin Regal „Mergeţi pe urmele vitejilor lui Ştefan cel Mare şi ai lui Mihai Viteazul” a fost aşteptat o mie de ani, pentru ca fraţii să-şi dea mâna, să-şi unească inimile şi să nu se mai despartă. Însă, şi alţi fraţi gemeau sub jug străin, dincolo de Prut, în Basarabia. Divizia 11 Infanterie nu putea lipsi de la o atât de sfântă datorie. Ostaşul Unirii lasă coarnele plugului, ia arma, se încolonează sub Tricolor şi, printr-o acţiune energică, trece Carpaţii, ce niciodată nu au despărţit oropsitul nostru neam. Soarta i-a fost potrivnică. Astfel, Divizia 11 Infanterie, după strălucite fapte de arme la Jiu, va trăi drama înfrângerii Armatei Române, retragerea în Moldova şi refacerea. În primăvara anului 1917, o nouă oaste strânge bărbăteşte în braţe oţelul armelor şi vara, pune pumnul în pieptul uraganului dezlănţuit de armatele germane, austro-ungare, turceşti şi bulgare, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Onor Franţei! Aliat de nădejde! Deşi învingător, datorită trădării fostului aliat rus, ce făcea revoluţie, Ostaşul Unirii se vede umilit şi silit a încheia o pace trecătoare, pe care Regele Ferdinand nu a ratificat-o. Mai mult, concepe personal însemnele Ordinului Mihai Viteazul, ce avea a se acorda bravilor pentru excepţionale fapte de arme. Fostul aliat devastează cumplit Moldova şi Basarabia. În acest context, de la Marea Baltică la Marea Neagră, singurul ostaş ce mai ţinea frontul oriental, Ostaşul Unirii ia măsuri energice. După ce face ordine în Moldova, la chemarea Sfatului Ţării, Divizia 11 trece în Basarabia, alături de alte mari unităţi şi eliberează plaiurile răzeşilor lui Ştefan cel Mare, inclusiv oraşul Chişinău. Când totul părea pierdut, în 27 Martie 1918, românii basarabeni aleargă în braţele mamei, România, spre a o întări sufleteşte. Alţi Ostaşi ai Unirii veneau din Italia, prizonieri fiind, având în fruntea regimentelor Sfântul nostru Drapel. Au plecat la război în 1914, pentru o cauză străină sufletului lor, cântând româneşte, pe când sergenţii îi suduiau ungureşte, iar ofiţerii comandau nemţeşte. În anul 1917, la sosirea voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Iaşi, Octavian Goga, ardeleanul nostru din Mărginimea Sibiului, rostea: „Iar dacă cineva vă va greşi, să nu-l confundaţi cu Ţara. Ţara sunt eroii de la Olt, de la Jiu, de la porţile Făgăraşului, ce s-au bătut cu faţa spre Ardeal, şi dorm sub glie. Sunt fraţii ce de o mie de ani vă aşteaptă! La revedere la noi acasă, la revedere în Ardeal!” Ostaşul Unirii trece oceanul din America, vine din îndepărtatele Siberii, căci ceasul de aur al istoriei noastre se auzea şi la Cernăuţi, iar dangătele catedralelor Ardealului îl chemau la Alba Iulia. La trecerea Carpaţilor, generalul Traian Moşoiu, în mesajul către transilvăneni, rostea: „Cu noi aducem Soarele Învierii şi libertate scrie pe steagurile noastre!” Ostaşul Unirii trece deci din nou Caraţii, dar se opreşte înţelept, până când românii ardeleni decid Unirea. Venerabilul Gheorghe Pop de Băseşti rosteşte în Alba Iulia: „Sloboade, Doamne, pe robul tău, căci am văzut mântuirea Neamului!” Astfel, prin credinţă, inteligenţă politică, voinţa poporului şi sacrificiul oastei, perla cea mai de preţ este aşezată în coroana României întregite. Ostaşul Unirii însă nu a avut răgaz. Norii negri ai celei mai cumplite drame a omenirii, l-au chemat din nou la datorie. La ordinul Mareşalului Ion Antonescu, armata trece Prutul şi ajunge la Don şi în Caucaz. Nu din vina noastră. În anul 1944 se bate în Moldova şi Basarabia. Trădat, trece din nou Carpaţii şi ajunge în 1945 până aproape de celebrul Austerlitz, locul gloriei împăratului Napoleon. Aureolat, se întoarce în ţară. La apel, unul din trei ostaşi ai Diviziei nu mai răspunde. Ei dorm în pământul Europei. Arestat, judecat, împuşcat, ostaşul rămâne acelaşi român de nădejde, căci este convins că diriguitorii sunt trecători, dar Grădina Maicii Domnului este nemuritoare. Trebuia s-o spună Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, ca noi să pricepem? Dacă pe Drapelele de Luptă ale Diviziei 11 s-ar înscrie numele şi locul bătăliilor în care a luptat, negreşit nu ar lipsi: Jiu, Mărăşeşti, Basarabia, Budapesta, Don, Moldova, Oarba de Mureş, Tisa, Sena - Turna, Cehoslovacia. De aceea chemăm comandanţii în jurul Drapelelor în faţa cărora am îngenuncheat, le-am sărutat pânza tricoloră şi am jurat să fim demnă pildă pentru Ostaş. Iar Ostaşul, la chemarea Comandantului, vine în faţa Steagului pe care l-a slujit cu desăvârşită dragoste faţă de Ţară. Căci Steagul este casa în care s-a născut, este trecutul şi viitorul Ţării, el reprezintă onoarea Oastei! Steagul este România! Oastea a stat şi stă sub semnul Crucii şi Spadei. Ne plecăm cu pioşenie frunţile în faţa jerfei ostaşului. Memoria îndurerată şi martiră ne aminteşte că unul din zece români s-au jertfit în secolul trecut pe altarele patriei, că au fost trimişi pe drumurile pribegiei, alungaţi din vetrele lor, duşi la gazare (de către venetici), duşi în Gulag, înstrăinaţi, colectivizaţi şi batjocoriţi, că s-a interzis credinţa iar dacă au avut curaj să rămână români, au plătit. România este ţara înconjurată de români! Nu ne putem noi împăca? De ce este nevoie de două ţări române? Jertfele Ostaşului Unirii vor rămâne fără finalitate? Jertfei Ostaşului i-a ridicat poporul monumente! Lui i-a închinat genialul Brâncuşi nemuritoarele opere: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana Fără de Sfârşit. Căci tăcere este la masa celui ce pleacă la război, neştiind dacă se va mai întoarce. El trece pe sub poartă, îmbrăţişând pe toţi ai săi şi urcă în coloana fără de sfârşit a eroilor. Divizia 11 Infanterie s-a bătut în două cumplite războaie pentru întregirea şi apărarea României şi s-a retras în muzee şi în istorie fără să tragă un foc de armă. Deşi neînvinsă, a fost învinsă, ca şi românul Matei Corvin, doar de neamul său. Bubuitul tunurilor Diviziei nu poate fi şters din istoria Europei. Credem că tunurile trebuiesc înlocuite cu forţa inteligenţei, a culturii, a păcii! Din păcate, în lume nu este nici pace şi nici speranţa s-o trăim vreodată. Sunt momente în viaţa popoarelor când instinctul naţional trebuie să învingă. Astfel de clipe trăim astăzi. Noi ne vom integra în Europa cu istoria, cultura, cu specificul nostru naţional. Atunci când vom fi cunoscuţi, calităţile noastre vor fi apreciate. Cu condiţia ca noi să lucrăm împotriva defectelor ce le avem. Transmitem dragilor noştri camarazi din toate structurile Armatei Române gânduri alese, iar soldatului ce stă cu nădejde la post, certitudinea că în spatele lui este oastea din rezervă. Ne exprimăm dragostea noastră pentru toţi românii, oriunde se află, duşi de valurile vieţii. Precum eroii aşezaţi definitiv la temelia vetrei, noi toţi împreună putem contribui eficient la edificiul umanităţii. Iar când fi-vom chemaţi la cele veşnice, să se ştie că nu am făcut degeaba umbră Pământului, şi că am fost români destoinici! Vă aşteaptă apelul solemn. Vă rugăm să răspundeţi „prezent!” Col.(r) GRIGORE BARTOŞ Fost comandant al Bg.11 Mc. „CAREI”