Actualitatea lui Teodor Mazilu
În vara acestui an, Teodor Mazilu ar fi împlinit 73 de ani. Astăzi, acest scriitor pare premonitoriu, replicile lui aforistice putând figura în decalogul lichelei perfecte, a "nebunilor făţarnici", a "proştilor sub clar de lună", "iubiţilor împăiaţi" şi a celorlalte personaje din teatrul mazilian. Dacă pentru autor, interzicerea, în 1963, a piesei "Proştii sub clar de lună", la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", nu a fost o fericire, pentru regizorul Lucian Pintilie s-a dovedit a fi începutul unei cariere de geniu. Spectacolul fusese vizionat de Ceauşescu şi nu-i plăcuse, dar baza teoretică a interzicerii i-a fost furnizată de o cronică publicată în "Scânteia tineretului" şi semnată de actualul director general al Naţionalului bucureştean, Dinu Săraru, după cum am citit, mai an, în "Adevărul literar şi artistic". Noroc că piese ale lui Mazilu sunt puse în scenă (sau la radio) în Franţa, Germania sau Slovacia. Fiindcă, dacă ar aştepta atenţia teatrelor din România, cu mici excepţii, ar aştepta degeaba. Dar, de fapt, cine ar aştepta? Spectatorii, desigur. Dar pe ei nu-i întreabă nimeni. Să ne bucurăm, totuşi, că există volume de teatru, retipărite pentru noile generaţii de cititori şi spectatori, cum este cel apărut în 2002 , la Editura "Sigma".
P.S.
Sugerăm Consiliului artistic al Teatrului de Stat Oradea să aibă în vedere şi o piesă de Teodor Mazilu. Ar fi un cadou oferit Măriei Sale, Publicul...
Comentarii
Nu există nici un comentariu.