Unul dintre componenţii de bază ai campioanei României la baschet masculin în sezonul trecut, Andrei Mandache, s-a accidentat la mâna stângă. Jucătorul, prezent la un turneu de pregătire în China cu echipa naţională de seniori, a revenit în ţară pentru a efectua intervenţia chirurgicală în urma căreia va fi indisponibil două luni.

Andrei Mandache şi-a rupt degetul arătător de la mâna de aruncare, fiind astfel nevoit să se întoarcă prematur în ţară pentru a-şi rezolva problema medicală. În urma investigaţiilor făcute s-a stabilit că sportivul de 28 de ani trebuie să sufere o interveţie chirurgicală care a şi fost efectuată în cursul zilei de ieri, la Târgu Mureş. Potrivit informațiilor preliminare, perioada de inactivitate în astfel de cazuri este de aproximativ opt săptămâni. Astfel, după repaosul obligatoriu, Andrei Mandache îşi va relua pregătirea fizică în perspectiva începerii noului sezon competițional.