Popor în stradă, oficialităţi la tribună, artificii şi concerte de milioane de euro din banul public, discursuri patetice - toate sub semnul chemării mobilizatoare "Hai la aderare!". Ce ne aşteaptă, însă, după "Revelionul Integrării", când, buimaci, ne vom trezi cetăţeni europeni? După un drum sinuos prin pustiul post-comunist şi pre-capitalist, societatea românească îşi trage sufletul, pregătindu-se pentru încercările cărora trebuie să le facă faţă. Se încheie povestea unei lumi bulversate, gravitând haotic între false repere şi adunându-şi puterile pentru a trece de la o amăgire la alta. Începe povestea României europene. O poveste cu multe necunoscute, pentru că, potrivit prostului obicei al locului, mai nimeni nu ştie ce urmează. După o tranziţie spre Europa, pentru parcurgerea căreia meritele revin poporului şi presiunilor occidentale, şi nu profitorilor de ocazie, politicienii noştri n-au avut nici măcar capacitatea şi interesul de a focaliza atenţia oamenilor asupra perioadei post-aderare. Nu avem o strategie adecvată noii etape, aşa cum n-am avut nici o campanie de informare la înălţimea provocării istorice căreia trebuie să-i facem faţă. Ce ştie omul de rând din ceea ce-l aşteaptă? Că vor bântui prin sate trimişii europeni, atenţi la cel mai firav guiţat al chinuitului porc carpatin, ori adulmecând mirosul de pălincă prin curţile oamenilor sau numărându-le păsările din bătătură? Ce ştie despre modalităţile de accesare a fondurilor europene cel care vrea să demareze o afacere sau cel care vrea să şi-o dezvolte pe cea deja existentă? Mai nimic. Temerile populaţiei, legate de evoluţia preţurilor - cea mai arzătoare grijă, la urma urmei - sunt, pe bună dreptate, alimentate de experienţa ţărilor vecine, care au aderat în 2004. Preţurile la utilităţi se vor apropia vertiginos de cele europene. Urmează privatizarea sectorului energetic, fapt ce va atrage măriri de preţuri. Majorările costurilor de producţie, în aceste condiţii, dar şi cheltuielile pentru alinierea la standardele europene vor duce la scumpirea pâinii, a lactatelor şi a berii. Intrarea companiilor europene pe piaţa românească va scoate din joc mulţi competitori locali, ale căror produse nu vor face faţă celor vestice, ieftinite ca urmare a eliminării taxelor vamale. Se vor scumpi asigurările auto, pentru a fi pe măsura limitelor mari de despăgubire cerute în Uniune. Va continua boom-ul de pe piaţa imobiliară, fiind probabilă continuarea creşterii preţurilor în viitorul imediat. Investiţiile străine, la un nivel record în 2006, vor spori şi ele considerabil, stimulând creşterea economică. Există termene precise pentru îndeplinirea obiectivelor, în toate domeniile. De pildă, fabricile de carne şi lapte trebuie să se alinieze la standardele UE până în 2009, altfel vor fi închise. Până în 2015, viţa de vie hibridă va trebui să fie înlocuită cu soiuri nobile. Fondurile structurale şi de coeziune, acordate pentru reducerea decalajelor de dezvoltare, presupun reguli dure, de la condiţiile de acordare şi corecta întocmire a proiectelor pe baza cărora se vor acorda, până la decontarea cheltuielilor efectuate de beneficiar. În afară de rigoarea care se va instaura, mai există un avantaj: implementarea acestor fonduri se va face prin contribuţia masivă a mediului privat, statul fiind scos dintr-o ecuaţie pe care s-a dovedit incapabil să o gestioneze corect. Chiar şi ţările membre de ceva vreme ale UE au probleme în gestionarea fondurilor structurale. Ţările sudice şi est-europene contabilizează mult mai multe erori şi eşecuri în acest sens decât cele scandinave, spunându-şi cuvântul deosebirile existente la nivelul disciplinei muncii şi, în general, al mentalităţilor. Există riscul ca, în primii ani, din cauza nepriceperii să dăm mai mulţi bani la UE decât vom primi pe bază de proiecte. Slovacia, de exemplu, nu a atras nici 30% din fondurile alocate de la aderare până acum. Faptul în sine ar trebui să pună pe gânduri mai ales investitorii mici şi mijlocii, în special din industria uşoară, peste care bântuie cel mai ameninţător spectrul falimentului, care va atrage pierderea locurilor de muncă pentru unii. Există, însă, varianta plecării legale la muncă în străinătate. Libera circulaţie şi deschiderea pieţei muncii din unele ţări va determina cel puţin jumătate de milion de români să emigreze în 2007, lăsând descoperite zone deja deficitare, precum construcţiile, turismul şi sectorul medical, dar şi altele care presupun o înaltă calificare şi care vor fi abandonate de specialiştii atât de doriţi în vest. Viitorul imediat, aşadar, este incert şi nu prea roz. Perspectivele sunt, însă, încurajatoare. Avem şansa de ne croi ţara pe care ne-o dorim şi depinde de noi să o valorificăm după aderare. Să fie într-un ceas bun! La Mulţi Ani!