Orice afacere "de succes" are în portofoliu un risc de eşec. Situaţia este mult mai gravă în cazul în care marfa este confundată cu persoane. O astfel de afacere profitabilă i-a "tras cu ochiul" şi lui Daniela Maria Ile, de 20 de ani, care a racolat din magazinul Moll, din Bucureşti, trei tinere, cărora le-a promis că le duce ca dame de companie şi prostituate în localuri din Spania. Fetele au fost transportate cu trenul de la Bucureşti la Zalău, unde a fost contactat un cetăţean român care urma să le ducă până la destinaţie. Misiunea acestuia s-a încheiat într-o benzinărie din vama Borş, unde fetele au fost plasate într-un alt microbuz, cu număr de Sălaj, aparţinând unei firme din Zalău, care efectua, în mod regulat, cursa Zalău-Budapesta. Faptul că tinerele nu aveau bagaje multe asupra lor şi pentru că erau foarte tinere a atras atenţia organelor vamale, care au început verificarea acestora. În urma declaraţiilor obţinute, a rezultat faptul că fetele au fost într-adevăr racolate de sus-numită, şi urmau să se prostitueze în Spania. Celei în cauză i s-a întocmit dosar penal, iar celelalte trei au fost predate unui procuror numit de pe lângă Tribunalul Bihor, în vederea cercetării.