Dintre angajaţii din Cultură, cei mai hotărâţi să iasă astăzi în stradă sunt membrii Sindicatului "Scena", al Teatrului de Stat Oradea, condus de Petre Panait. Acţiunile de protest au început însă de ieri, când atât membrii Sindicatului Liber al Bibliotecarilor de la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor, cât şi membrii Sindicatului "Gong", de la Teatrul "Arcadia", au intrat în grevă japoneză, nemulţumiţi de măsurile de austeritate anunţate de Guvern.

Ieri, în jur de 60 de membri ai Sindicatului Liber al Bibliotecarilor din Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor au purtat banderole albe pe braţ, pe parcursul întregii zile, în semn de protest. Este vorba de angajaţi de la sediul central al instituţiei, dar şi de la filiale, începând de la portari, femei de serviciu până la contabili şi bibliotecari. "Am hotărât ca astăzi (n.r. - ieri) să intrăm în grevă japoneză, până la încheierea programului. Dacă problemele noastre nu se vor rezolva, ne vom întruni pentru a stabili care sunt următoarele forme de protest. Ne gândim chiar să ieşim în stradă", ne-a declarat Georgeta Petca, liderul sindicatului, menţionând că principala lor nemulţumire este legată de decizia Guvernului de a le tăia salariile cu 25%, în condiţiile în care acestea sunt şi aşa foarte mici. "Un bibliotecar începător are 600 de lei salariu. Dacă se va aplica această reducere, începând de la 1 iunie, el va avea sub salariul minim pe economie", a mai punctat interlocutoarea noastră. Şi membrii Sindicatului "Gong", de la Teatrul "Arcadia", sunt hotărâţi să iasă astăzi în stradă, după ce ieri secţia română şi atelierele s-au aflat în grevă de solidaritate cu profesorii şi funcţionarii publici. "Oricum salariile pe care le avem acum sunt prea mici. Din 1.000 de lei, cât ia un angajat în prezent, dacă vor tăia 25%, cu ce mai rămânem?", se întreabă şi Rodica Suplăcan, liderul sindicatului "Gong" de la Teatrul "Arcadia".

Între timp, angajaţii de la celelalte instituţii de cultură, fie că vorbim de Filarmonica de Stat, Revista Familia sau Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, au decis să stea cuminţi în birourile lor, considerând, poate, că recurgerea la asemenea acţiuni de protest nu este necesară.